Milea, puțin dezamăgit: „Cei de acolo au făcut mai mult decât cei de aici”
E cunoscut că la Buzău preotul Mihail Milea e susținătorul nr. 1 al unirii cu Basarabia.
Are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar primele drumuri peste Prut le-a făcut la începutul anilor 90.
El e cel care a făcut demersurile înfrățirii Buzăului cu Soroca.
„Noi la Buzău suntem de departe campioni între județele din România în privința demersurilor pentru unire. Îmi place ce fac atât Emanoil Neagu, de câțiva ani, și, mai nou, primarul C-tin Toma. Dacă și celelalte județe și orașe mari din România ar fi procedat similar Buzăului, unirea era acum aproape. Din păcate, eforturile celorlalți, dar și a României, per ansamblu, sunt modeste. Mă doare sufletul s-o spun, dar mai mult vor unirea românii de dincolo, decât cei de aici. Tot cei de dincolo au făcut și mai mult. Dar, eu nu-mi pierd speranța. Trag nădejde că voi trăi să văd ziua asta a unirii. Nu trebuie să renunțăm, sunt frații noștri acolo, trebuie crescute eforturile pentru a li se spune cetățenilor de pe ambele maluri ale prutului acest lucru”, a spus părintele Milea pentru buzoienii.ro.
Cu prilejul manifestărilor de zilele trecute preotul Milea și-a prezentat ultima carte scrisă:
„Am muncit la ea în ultimele două luni, atât ziua, dar mai ales noaptea. Am intitulat-o Abecedarul Marii Uniri. E o carte istorică, plină de fotografii, ușor de parcurs inclusiv de cei mici. Am căutat să scriu tot ce ar trebui să știe la nivel elementar orice român despre originile noastre ca popor, despre istoria, martirii și făuritorii Marii Uniri”.
„Cititorul va găsi aici informații din domenii variate: literatură, artă, istorie, geografie, politică, religie, fotografii, peisaje, personalități, totul într-un cadru de autentic spirit național” – a scris în prefață Gheorghiță Vlad – comandant Divizia 2 Infanterie Getica
Cat patos fals! Dar unde ati fost ,parinte ,cand a venit la Buzau delegatia de la Soroca in frunte cu Primarul de acolo si fețele bisericesti..Preasfintitul Ioan si alte personalitati?V-ati ascuns in palat impreuna cu Ciprian? Sa va fie rusine ca veniti acum cu asemenea declaratii..!
Vorbe goale, eu lucrez efectiv cu firme din Rep. Moldova din 2003, merg de cel putin 5-6 ori pe luna, acolo nu prea vrea nimeni nici o unire, sunt sute de mii de oameni care lucreaza in Rusia in marile centre industriale si au salarii mari fata de noi in Romania, un sondor bun castiga cam 1500-1700 dolari/luna, copii lor studiaza la Moscova, prea putini ii intereseaza subiectul cu unirea, polisti din Rep Moldova sunt 100% spagari iar coruptia este endemica, daca nu ai pasaportul la tine e posibil sa te intoarca inapoi in Romania, realitatea acolo e alta, nu va mai luati dupa profitorii astia, acolo investitiile cu bani rusesti sunt extrem de importante, cati ati fost in Rep. Moldova ??? cei cu dubla cetatenie moldoveana si romana doar au profitat sa plece in vest, stiu de la ei, de rusine, nici nu spun ca sunt romani spun ca sunt moldoveni mai ales in Franta si UK, asa ca bine ar fi ca cei alesi, sa se ocupe de Buzaul nostru, ca e praf la toate capitolele si sa nu mai piarda vremea si banii cu tot felul de iluzii !!!!
Pentru cei care nu cunosc cine este episcopul Ioan = cei care sparj bisericile romanesti din Basarabia https://www.petitieonline.com/cerem_soluionarea_conflictului_religios_din_s_dereneu_clrai_republica_moldova#form
Din păcate,chiar in aceasta perioadă,este crucificat din nou si pantru a cata oara,MANTUITORUL nostru,DOMNUL ISUS HRISTOS!Parintele MILEA,un sfânt in viață,a fost si este implicat efectiv,in reunirea celor de un neam,a caror patrie este limba româna,cât și spiritual!Ca adevărați creștini,sa fim verticali,demni si prezenți langa parintele Milea.S-a ocupat personal de primirea românilor de dincolo de Prut.DOAMNE AJUTA!Traian P.
Ne este frică că moldovenii mănâncă cu două guri ,părinte .
…..parintele mai bine ar vorbii lumii despre “UNIREA” .. cu ecumenistii ca subiectul e mai actual ca niciodată !
…dacă dansul spune public: “îmi place ce face Emanoil Neagu… “ ..din momentul acesta îmi dau seama unde se situează….
Părintele Milea sa fie mai mult prezent in biserica pt zidirea sufleteasca.
Părintele a fost unde trebuie ,altii nu au fost acolo unde trebuia să fie!
Părintele Milea s_a implicat sentimental si emotional în această problemă pentru ca îi cunoaște foarte bine pe cei săraci de peste Prut. Dânsul are un suflet mare și sper că acest vis măreț să i se indeplineasca. Doamne ajuta!
Păcat că acest eveniment istoric care a avut loc la Buzău si cu ajutorul Părintelui Milea este umbrit de niste răutăți nefondate. Nu cred că s-a ascuns vreodata, îl găsiti în Sfânta Biserică la orice ora si ajuta pe toti cei care îi cer un sfat. Vă doresc tuturor gânduri bune si poate ne va fi mai bine tuturor.
În sfârșit văd și eu oameni care reușesc să vadă adevărata față a acestui preot Milea ! Oare câți oameni vor mai fi păcăliți, mințiți, înșelați și furați de acest popă Milea?