Ministru: „Mi se pare prea devreme!”

Era vorba că pe 11 ianuarie copiii vor reveni la școli, licee și grădinițe.

Noul ministru al Educației, într-o declarație dată Pro TV, pare să respingă această propunere.

Sorin Câmpeanu: „Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă…”

În aceste condiții, cel mai probabil, pe 11 ianuarie, după vacanță, școala se va relua tot on-line.

Materialul PRO TV avansează ca posibilă dată de revenire în bănci 8 februarie – adică începerea semestrului doi, asta dacă nu se va înregistra în ianuarie o nouă creștere a numărului de infectări.

Ministru cu dublă personalitate ? După câteva secunde de la declarația că „11 ianuarie e prea devreme”, Sorin Câmpeanu a zis exact invers: „Prioritatea ministerului e deschiderea cât mai grabnică a școlilor”

De notat că PSD cere deschiderea imediată a școlilor.

Alexandru Rafila: „Da, școlile trebuie redeschise. Noi, PSD, cerem începerea cursurilor în bănci de pe 11 ianuarie. E și recomandarea OMS să se facă școală normal. În plus, nu există niciun studiu recunoscut care să arate că virusul este transmis de copii”.

Vezi mai jos știrea PRO TV.

loading...

6 comentarii la „Ministru: „Mi se pare prea devreme!”

  • Eu cred ca mai normal ar fi sa le deschida la toamna, iar celor din clasa XII-a sa le inmaneze la deschidere mult ravnita diploma de Bac si sa le spuna la revedere si succesuri la examenul ptr admiterea in invatamantul superior.
    Sa simta si copiii ce inseamna invatamantul din epoca de aur capitalista in care traim acum si cat de avansat a ajuns el spre deosebire de cel din epoca bosorogilor bolsevici. (Dle Tereaca, iar le-am bagat fitilul)……[Leo]

    Răspunde
  • Eu cred ca anul ar trebui repetat de catre toti elevii, si asa nu au invatat nimic anul asta.

    Răspunde
  • Stai linistit, nu-ti mai raspunde nimeni.
    Seara buna !

    Răspunde
  • cine a vrut sa invete a invatat , cine nu la fel ca si pina acum. asa s au lamurit si parintii ce poame au acasa

    Răspunde
  • Destul de dificil cu acest învățământ online… Cu cât se vor întoarce mai repede la cursuri cu atât mai bine. Dar fără a periclita sănătatea nimănui. Poate că elevii reacționează mai bine la acest virus dar multe cadre didactice sunt în vârstă și cu boli asociate. Am încredere în decizia specialiștilor, în pregătirea lor profesională. De aceea ei decid iar noi doar ne dăm cu părerea, mai mult sau mai puțin avizat, în mediul online…

    Răspunde
  • Foarte bine punctat.
    Sa nu uitam in acelasi timp, ca tinerii, in marea lor majoritate total asimptomatici, pot fi un vector de propagare silentioasa a bolii catre toate categoriile de risc.
    O decizie grea, dar cantarita corect, inchiderea scolilor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.