Modificare importantă în intersecția de la Poarta Crângului. În atenția șoferilor și pietonilor

Ieri la Primăria Buzău a avut loc o nouă ședință a Comisiei de Siguranță Rutieră a municipiului Buzău. 

Principala măsură care s-a luat vizează intersecția în T de la Poarta Crângului dintre bulevardele N. Bălcescu – Mareșal Averescu – Stadionului. 

„S-a aprobat semaforizarea acestei intersecții. Atât pentru mașini, cât și pentru pietoni. Au fost numeroase solicitări, zic eu îndreptățite, ale șoferilor că dinspre Bălcescu devenise destul de dificil a se ajunge pe Mareșal Averescu înspre stadionul Gloria. De asemenea, o dată cu semaforul se va reduce și riscul ca pietonii să fie luați pe capotă”, a anunțat viceprimarul Ionuț Apostu. 

S-a dat deja comandă pentru achiziția semafoarelor, astfel că peste câteva săptămâni, intersecția va fi semaforizată.


S-a luat în discuție și semaforizarea intersecției din centrul orașului de lângă Hotelul Pietroasa (între străzile I. Băieșu, T. Vladimirescu și Independenței), dar s-a considerat că această măsură încă nu se impune. 


În ședința de ieri s-a aprobat de asemenea înființarea unui sens giratoriu în Bariera Ploiești, la intersecția cu aleea ce duce acum spre patinoar, unde se va amenaja până la finalul anului un nou supermarket Kaufland. 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.