Modificare în privința ridicării mașinilor parcate incorect. Altcineva se va ocupa de acest serviciu în municipiul Buzău

Modificare în privința societății care se va ocupa cu ridicarea autovehiculelor parcate ilegal din municipiul Buzău. 

„După consultarea mai atentă a legislației, s-a aflat că Trans-Bus nu are dreptul legal de a se ocupa cu acest serviciu. În aceste condiții, s-a revenit la varianta inițială, Urbis Serv. E tot o societate a primăriei, deci nu vom lucra cu un privat, pentru a fi siguri că nu vor exista abuzuri. În ședința de Consiliu Local de la finalul acestei luni se va supune aprobării atât regulamentul ridicării autovehiculelor, cât și societatea care se va ocupa cu acest serviciu”, a anunțat azi viceprimarul Ionuț Apostu.

În aceste condiții, Urbis Serv se va ocupa cu achiziționarea utilajului cu care se vor ridica autovehiculele. 

„În utilaj nou costă în jur de o sută de mii de euro. Unul second hand, doar 40 de mii, vorbim de unul fabricat în 2009, deci nu o vechitură. Se pot achiziționa din Ilfov sau Constanța, acolo unde au existat astfel de servicii, dar care s-au desființat, sau se dorește înnoirea parcului auto. Rămâne să vedem și ce părrere vor avea consilieri, dar părerea noastră e să mergem pe unul second-hand. Utilajul va fi achiziționat de Urbis Serv din fonduri proprii, nu vom primi niciun leu de la Primărie. În privința locului unde vor fi depozitate mașinile ridicate, ne gândim la sediul nostru din parcul Crâng. Ar mai exista varianta străzii Depozitului, dar acolo e mai departe, de ce să-i plimbăm pe oameni până la marginea orașului când avem loc suficient la noi în curte”, a precizat Alin Radu, director adjunct Urbis Serv. 

 

loading...

Un comentariu la „Modificare în privința ridicării mașinilor parcate incorect. Altcineva se va ocupa de acest serviciu în municipiul Buzău

  • Mai intai primaria ar trebui sa ofere cadru legal pentru Parcari Legale prin construirea sau amenajarea de Locuri de Parcare apoi sa infiinteze serviciu de ridicare a autoturismelor parcate ilegal. Cel putin pe langa Piata si pe magistrala Unirii e ingrozitor pana prinzi un loc de parcare pentru a putea lasa masina ,desii solutii ar exista. De ce nu incepeti mai intai cu indepartarea RABLELOR nefolosite de ani de zile sau de Obligare a persoanelor ce expun spre vanzare autoturisme care ocupa locuri aiurea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.