„Ne-au luat abuziv parcarea!”

Sămânță de conflict între locatarii blocului „CEC” de pe Bd. Unirii și sediul CEC de la Buzău.

„Blocul nostru, 15A, trebuia să fie hotel. Așa a fost proiectul, iar la demisol s-a construit cu o parcare de 30 de locuri. Numai că în 1966 parcarea subterană ne-a fost luată abuziv de către CEC”, reclamă acum, după 24 de ani, locatarii blocului.

Intrarea în parcarea subterană (la demisolul blocului) se face prin spate – dinspre strada Ostrovului.

La demisol pare că blocul ar fi fost proiectat într-adevăr cu parcare (vezi foto mai jos).

Locatarii i-au cerut acum ajutorul primarului Toma:

„Vă rugăm să ne ajutați să găsim proiectul de constructie a blocului 15A deoarece acesta trebuia sa fie hotel. În proiect clădirea figura cu 30 locuri de parcare la demisol, locuri luate abuziv de CEC în 1996. Atunci s-a blocat intrarea din parcare către scara blocului. Acum spațiul parcării este ocupat de depozitele CEC-ului o parte, o parte, și de magazinul cetatenilor chinezi, altă parte. Din păcate, proiectul blocul este de negăsit sau se dorește să nu fie găsit!”

Parcarea se află la subsolul magazinului chinezesc (fost „de confiscate”)
Ferestre din demisolul blocului

Cauza pentru care locatarii din bloc au dezgropat după 20 de ani problema parcării de la demisol o constituie înmulțirea mașinilor și lipsa locurilor disponibile de parcare.

Primarul Toma a anunțat că va cerceta această speță

În zilele următoare reporterul buzoienii.ro va încerca să obțină și punctul de vedere al reprezentanților CEC Buzău.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „„Ne-au luat abuziv parcarea!”

  • Dupa ce se certau intre ei si au facut lobby pentru a fi facuti proprietari pe locurile de parcare publice din jurul blocului si primarul a profitat de prostia lor si i-a taxat sa le dea aceleasi locuri de parcare de langa bloc care inainte erau gratis, acum si-au dat seama de prostia facuta si cauta locuri gratis prin subsolurile de mult vandute ale cladirii?
    In sfarsit incepe lumea sa se trezeasca si sa vada ca prostia cu locurire de parcare vechi transformate in locuri de parcare cu plata e o mega teapa, singurii care castiga din asta sunt bugetarii din primarie, care incaseaza bani mai multi din prostia cetatenilor fara sa faca nimic.

  • Într-adevăr, în zona acelui bloc s-au înmulţit vizibil maşinile… Ca mai peste tot. Dar chiar şi o eventuală retrocedare din partea CEC-ului a respectivului spaţiu tot n-ar rezolva problema ! De ce ?? Pt. că oricum acea zonă e destinată dezvoltării (acolo tot se va face un hotel până la urmă, mai exact în spatele blocului, undeva între benzinărie şi sediul Poliţiei Locale, iar dacă nu hotel atunci un centru de afaceri, ceva de genul acesta, deci oricum zona acelui bloc tot se va aglomera de maşini şi să vedeţi ce trafic va fi acolo pe viitor) !!!

  • Terenul retrocedat ilegal din spatele benzinăriei OMV figurează în PUG și în PUZ cu destinația „căi de comunicație” adică DRUM. Dată fiind aglomerația auto și pietonală din zonă edilii ar trebui să respecte PUZ -ul și să nu desființeze un drum tocmai acolo unde normele de urbanism impun găsirea de soluții pentru fluidizarea traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.