Neagu: „Să se renunțe la programul laptele și cornul sau…”

„În forma actuală, programul laptele, cornul și mărul e o bătaie de joc. Ori să se renunțe ori să se facă așa cum trebuie”, a răbufnit șeful CJ Buzău.

Emanoil Neagu consideră infimă suma de 2 lei/copil/zi alocată programului (corn, lapte și măr), de aceea și toate problemele apărute la Buzău legate de cornurile vechi, tari ori mucegăite, dar și de faptul că acestea nici măcar nu sunt date copiilor la timp.

„O spun cu amărăciune. Oare doar atât merită copiii noștri, 2 lei/zi, într-o țară din Uniunea Europeană ? Suma e infimă, ridicolă. O să fac toate diligențele de care dispun ca președinte de CJ, dar și ca cetățean, pentru schimbarea acestui program. Ce corn poți lua unui copil de 0,57 de lei ? Poți cumpăra de undeva așa ceva ?”

Iată sumele alocate de copil pentru fiecare produs:

*0,57 lei pentru porţia de produse de panificaţie

*0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume;

*0,88 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf;

*Total/copil/zi: 2,05 lei

La Buzău au apărut probleme mari îndeosebi la livrarea cornului întrucât firma care a câștigat licitația e tocmai din Turda (jud. Cluj). De aceea cornurile nu ajung la copii proaspete, iar uneori ajung prea târziu ori deloc.

De aceea se pune în discuție la modul cel mai serios rezilierea contractului cu firma din Turda (CLICK AICI pt. detalii).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Neagu: „Să se renunțe la programul laptele și cornul sau…”

  • Sa il anunte cineva ca n-are legatura orasul din care e firma cu calitatea cornurilor, si cornurile din supermarketuri sunt aduse chiar si din strainatate si costa in magazine cu adaosurile comerciale doar 0,59 lei, adica exact cat platesc si ei pe un corn scolar, doar ca alea din magazine sunt ambalate in ambalaje mai bune, sunt pufoase si moi, au si crema si ca bonus sunt fabricate chiar si prin Ungaria si Polonia si aduse aici la raft cu acelasi pret.
    Problema pare ca se supraplateste pentru corn, nu ca e ieftin, in comert la bucata cumperi cu acelasi pret un corn pufos si cu crema de zici ca abia e scos din cuptor, desi el e adus de la mii de km distanta din UE.
    Nu poti sa tragi concluzia decat ca e supraumflat pretul cornului scolar romanesc, care e un corn simplu, fara crema, produs in Romania de niste angajati pe minim (care e de minim 3 ori mai mic decat in alte tari) si zici ca e facut din painea veche reciclata la cat de tare este, ramai fara dinti daca incerci sa musti din el.
    O avea el interes de a mari sumele pentru corn ca sa le iasa la baietii ce primesc contractul profitul si mai mare.

  • Raspuns pt anonim. O sa ma duc in supermarket sa vad cat costa un corn. M-ati facut curios.

  • Cornurile elevilor ajung exact la tomberon….ce parinte ar permite sau ce copil ar manca asa ceva??!! Mai bine renuntati la acest proiect..ori le dati copiilor ceva proaspat si bun ori nu le mai dati deloc. In primul rand aceste cornuri nu aveau nici data de expirare si erau tari…fff tari. Nici porcii nu s-ar atinge de ele

  • Se verifica macar cu ce masini sunt transportate? Va zic eu. Sunt transportate de masini fara sistem frigorific, in caldura, frig sau in umiditate..de oameni fara experienta in distributie (le arunca pe holuri sau mese si hai pa). Cei care le transporta nu au nici firma, nici angajati nu sunt, nu contribuie la stat.(toate prin pile)..

  • Sa dea comanda la cantina parlamentului. E posibil sa mai ramana bani si de miere….

  • Toti stiu ca acest program e o prostie.
    In primul rand, o fi pornit ca idee buna, dar intr-un standard stil romanesc a ajuns o bataie de joc.
    In timp ce copiii acestia primesc cornuri mucegaite, puscariasii din penitenciare primesc mancare proaspata, de cazan.
    Concluzie: ne batem joc de viitorul tarii, dar avem grija de gunoaiele din ea.
    O natie bolnava.

  • Are dreptate Neagu in ceea ce priveste sumele batjocoritoare alocate pentru acest program.Iar bani s-ar putea gasi daca vrem sa facem ceva bun. Oare ce sume sunt alocate pentru cainii din paducurile de animale@dar pentru hrana politicienilor la cantina Parlamentului? Dar pentru criminalii,violatorii si toti nelegiuitii din puscarii?Dar sumele pentru tortionarii din militie,Securitate si justitie de unde sunt?,dar…,dar….,dar…………? De ce s-a ajuns aici? Cine sunt vinovatii? ……..Si,cum dracu sa nu te apuce sila si scarba de tara asta?

  • Sfânta spaga Auras pe care nimeni, mai ales PSD ul, nu are de gand sa o elimine, poate doar sa-i înlocuiască beneficiarii. Iti spun eu, in Metro un corn de la ARO sau ARA parcă este pana in 0,6 lei. Si ce corn!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.