„Noi din B, ăștia din Liga Campionilor”. HC Bz- Dinamo. Cât s-a terminat

„Cum să-i bați p-ăștia ? Noi din B, ăștia din Liga Campionilor.
Nicio șansă ”, vorbeau câțiva oameni la ieșirea din sală.

Chibiți care, bravo lor, au descris fidel raportul de forțe din teren. Căci Dinamo a fost într-adevăr mai puternică azi.

„Poate la anul”, și-a zis în gând, mai optimist, reporterul, căci e de așteptat ca Buzăul – dacă se va salva de la retrogradare – să se întărească, iar Dinamo – după trei ani foarte buni – să mai scadă.

Două au fost momentele importante ale meciului de azi. În prima repriză, când de la 11-9 s-a făcut în șapte minute 11-15(!).

Și în a doua repriză, când de la 21-22 (ne apropiasem), Dinamo a zburat iar la 22-27.

S-a terminat 29-32, Dinamo va merge în play-off în căutarea celui de-a patrulea titlu consecutiv (!), iar HC Buzău în play-out – cu nădejdea că va evita retrogradarea.

Ar mai fi de lăudat galeria frenetică a Buzăului (bravo băieți), publicul numeros și debutul bun la HC Bz al iranianului Nosrati (5 goluri).

În ultimele trei meciuri din sezonul regulat HC Bz va juca în deplasare la Turda și Călărași și între ele cu Steaua la Buzău.

Mai jos, s-a inserat o galerie foto de la meci.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.