Noi indicatoare în orașul Buzău

Muncitorii de la Urbis Serv au montat azi în orașul Buzău primele indicatoare rutiere către autostrada A7 Buzău – Rm. Sărat.

Sunt două rute de acces:

1) Bd. Unirii – pod Mărăcineni – E85 – nod Gura Câlnăului – drum legătură 1 – nod A7 V. Pașii – drum legătură 2 – rond Scurtești – drum legătură 2 (sens opus) – A7

După Mărăcineni pe E85 înainte de rondul nou înființat de la Gura Câlnăului șoferii trebuie să vireze dreapta pe drumul de legătură către A7
Pentru a urca pe autostrada către Rm. Sărat, șoferii trebuie să ajungă la sensul giratoriu de la Scurtești. Aici vor face rondul pentru a accesa sensul opus al drumului de legătură care duce direct în A7 către Rm. Sărat

2) Varianta a doua de a ajunge la autostrada către A7 (denumită Buzău Sud) urmează traseul (vezi foto mai jos) pe unde s-au montat azi indicatoare.

Primele indicatoare sunt pe Bd. Industriilor:

Bd. Industriilor, acces dinspre str. Drăgăicii
În capătul Bd. Industriilor trebuie accesate podul și breteaua către Șos. Brăilei
Pe Șos. Brăilei se virează dreapta în dreptul Superlit către Șoseaua V. Pașii
Pe Șoseaua V. Pașii se merge către podul de la V. Pașii
Tot înainte către pod din dreptul RER și stația de epurare
După ce se trece podul V. Pașii se ajunge în DJ203 K pe strada Orașului. Pe DJ203 K se merge către rondul de la Scurtești
La rondul de la Scurtești se accesează drumul de legătură 2 care duce direct la A7 sens către RM. Sărat

Cititorii atenți au observat că trebuie ajuns în rondul de la Scurtești indiferent dacă se urmează traseul pe la Mărăcineni sau cel dinspre Bd. Industriilor – Șos. Brăilei.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.