„Noi vrem să terminăm anul ăsta!”

Execuția a două noi proiecte cu fonduri europene a început de ieri pe Bd. Unirii din Buzău.

Primul proiect vizează înlocuirea tuturor semafoarelor (din Bariera Ploiești până la avion) cu semafoare noi, inteligente, care pot fi comandate de la distanță (din viitorul Centru de Monitorizare a Traficului).

„Avem achiziționate toate semafoarele, tot ce ne trebuie. Planul nostru e să terminăm pe Bd. Unirii până la finalul acestui an”, a precizat șeful de lucrare de la Swarco Traffic Romania.

După Unirii, cei de la Swarco se vor muta pe alte patru artere importante din Buzău (Bd. Industriilor, Transilvaniei, Al. Marghiloman și Obor) și să tragă fibră optică până pe Bd. N. Bălcescu la fosta Casă a Căsătoriilor (Starea Civilă) – unde se va înființa Centrul de Monitorizare a Traficului.

Starea Civilă va fi mutată în fostul sediu al Comp. de Apă pentru a face loc Centrului de Monitorizare a Traficului

Un alt proiect început pe Bd. Unirii este cel de modernizare a iluminatului public.

A început montarea instalației cu LED ceea ce va conduce la un consum mai redus de energie, dar un iluminat mai bun (precum pe podul Drăgăicii și Calea Eroilor).

Podul Drăgăcii e acum mult mai bine luminat

Primăria Buzău a mai câștigat un proiect cu fonduri de mediu pentru montarea instalației LED în tot orașul. Pe SEAP a fost urcat deja anunțul prin care se caută executantul.

Citește și:

loading...

Un comentariu la „„Noi vrem să terminăm anul ăsta!”

  • Bineînțeles că Podul Drăgăicii este mai bine iluminat, pentru că se pare că înainte de „Epoca Toma” nu prea era iluminat. Parodia aia de iluminat din fosta „eră boșcodistă”, cu acele lămpi la nivelul carosabilului a fost o bătaie de joc, ăla nu era iluminat, era o sifonare a banului public…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.