Nouă parcare în Buzău. Cui servește ?

De Ziua Națională s-a turnat placa de beton a primului Park and Ride din Buzău (rond Calea Eroilor):

Proiectul nu prevede aici asfalt, astfel că „podeaua” – după realizarea marcajelor – va fi gata

Pe stânga, muncitorii de la Troia au asamblat și „biscuiții” astfel că trotuarul, pe acea parte, e și el aproape gata:


În perioada următoare se va aduce pământ vegetal pentru viitoarele spații verzi și se va turna placa (într-o zi ceva mai caldă) și pe calea de acces dinspre rondul de pe Calea Eroilor:


De lucru ar mai fi la clădire (sală de așteptare generoasă, în caz de vreme rea + casa de bilete) și peroane, dar șeful de șantier apreciază că într-o lună beneficiarul proiectului cu fonduri europene (Primăria Buzău) poate fi chemat la recepție:


Schița primului Park and Ride din Buzău, extrasă de reporterul buzoienii.ro din Caietul de Sarcini

Ce va fi aici ?

În orașele din vestul Europei, unde grija față de un mediu curat nu-i doar o vorbă-n vânt, astfel de parcări tip Park and Ride sunt un lucru comun.

Întrucât parcările din interiorul orașelor sunt din ce în ce mai scumpe (intenționat chiar, pentru a limita pătrunderea mașinilor poluante în oraș și diminuarea traficului urban) s-au amenajat aceste parcări, mai ieftine, la periferie. Vizitatorii lasă aici mașinile/autocarele și intră în oraș cu transportul în comun, bicicletele municipale ori pe jos.

Întrucât, la noi, la Buzău (și în general, în România) limitarea accesului auto în oraș ar avea dimensiunile unei crime, Park and Ride-ul va funcționa mai degrabă/cel puțin la început ca parcare pentru buzoienii (de pe Bd. Unirii) care au câte două-trei-patru mașini.

Ar mai exista o variantă de utilizare, ca autobuzele (rurale) dinspre Merei, Monteoru, Lipia și Stâlpu să aibă aici stația terminus.

Dar, foarte probabil, nu se va întâmpla așa, întrucât călătorii din rural – în comentariile postate deja pe buzoienii.ro – și-au manifestat deja opoziția. „Dacă nu mai putem merge cu autobuzul, direct, în interiorul orașului și va trebui să schimbăm la Park and Ride vom renunța la autobuz și vom veni cu mașinile personale”.

În aceste condiții, Park and Ride-ul de la Buzău va servi – cel mai probabil – doar ca parcare de autoturisme.

Primăria Buzău a depus recent cerere de finanțare și pentru al doilea Park and Ride – la intrarea dinspre Brăila (terenul dinspre Mușatinii și sediul RAR).

Citește și:

loading...

12 comentarii la „Nouă parcare în Buzău. Cui servește ?

  • „În orașele din vestul Europei, unde grija față de un mediu curat nu-i doar o vorbă-n vânt, astfel de parcări tip Park and Ride sunt un lucru comun.” Si Primaria Buzau a achizitionat autobuze cu 1 mil de km care scot fum la prima accelarare si vorbim despre mediu…

    Răspunde
    • Da, dar dacă în autobuz intră cinci insi care isi lasă astfel masina personală acasă, pentru mediu e deja un castig. Ce aruncați dvs sunt fumigene. Am fost la Bruxelles acum cativa ani, erau autobuze mai proaste ca astea de la Buzau. Dar cu călători, că acolo e nasol tare (scump rău) cu locul de parcare și nu își permite oricine.

      Răspunde
      • Un autobuz de Buzau polueaza cat minim 25 masini euro 4 sau 5 sau cat 50 euro 6. Deci , fumigene…

        Răspunde
      • Ce pregatire ai in domeniul respectiv baietica,vorbim despre mediu,poluare si cei cinci care calatoresc in autobuz,da ai dreptate sunt autobuze care circula cu nu mai mult de 5 persoane pe cursa toata ziua.Apuca te si fa calcule cat polueaza circuland goale pe subventia fraierilor.

        Răspunde
    • Parcarile supraetajate construite in locul fostelor centrale termice cum sa propus inițial ar fi fost mult mai eficiente.

      Răspunde
      • aberatii … mult prea scumpe pt bugetul local. astea au fost povesti ca sa castii unii gura si sa se uimeasca …

        Răspunde
  • Și eu am fost la Bruxelles acum câțiva ani! Și nu am văzut semafoare în sensuri giratorii ca acela de la Episcopie sau în tot felul de intersecții unde încurcă de-a binelea! Iar tot ce înseamnă modernizare se traduce prin întreținerea, conservarea și păstrarea tradițiilor și istoriei (piețele au aceeași piatră cubică și borduri de sute de ani)! Dar,acolo edilii nu stau la masă cu „specialiști în semafoare” ori „firmele doamnei Enescu”, indiferent de ce fonduri au la dispoziție, de unde provin și cum au fost sau pot fi obținute!
    Când obții fonduri europene și renovezi „bojdeuca lui Creangă” în modalitatea ce ni s-a prezentat,pentru cineva cu inteligentă medie,este clar că interesul nu a fost „bojdeuca” ci „doamna Enesc și tot lanțul trofic care decurge de aici”!
    Iar tu,Auraș Tereacă,ai o inteligentă peste medie dar,cum se spune în popor,”când ai miere pe degete,te poți spăla pe mâini sau te poți curăța în alt mod”!

    Răspunde
    • Felicitări pt răspuns. Mă mir că, nu a fost șters comentariul. Am sute de mesaje neaprobate în care rugam reporterul să scrie adevărul, fără alte interese.

      Răspunde
      • „Adevărul” dvs. e unul adesea mincinos, puternic îmbibat cu interese politice/personale. E de bun simț ca acele comentarii care conțin calomnii și insulte să fie cenzurate.

        Răspunde
  • Domnule reporter, eu tot nu inteleg de ce nu se recupereaza parcarea din centru, si amenajata frumos de primarie?
    E clar ca cel care a concesionat-o de la primarie nu o sa faca nimic acolo. Iarna este inaccesibila.
    Gasiti o solutie daca tot sunteti echidistant.

    Răspunde
    • De ce nu se recuperează ? Pentru că juridic e dificil. Contractul a fost făcut prost de Boșcodeală și ai lui, fie din amatorism, fie din interes (contrar orasului), fără a se preciza un termen limită de realizare a parcării supraterane. Ca să-i iei acum terenul lui Brebeanu și să-i dai inapoi vila, trebuie o actiune riscantă. Dacă nimeresti la un judecator (sau mai multi) care e prieten sau are datorii la Brebeanu ? Vă dați seama că Brebeanu va face plângeri penale peste tot. Majoritatea judecatorilor si procurorilor sunt corecți + îi duce mintea, dar sunt și unii puși în slujba răului sau mai puțin mobilați intelectual. Și dvs. dacă ați fi primar probabil că ați lăsa-o așa decat să vă treziți cu vreun abuz în serviciu.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.