NOUTATE. „Nu e niciun privat, terenul e doar al școlii”

Cu tractorașul, întinzând cuarțul (nisipul) pe terenul cu iarbă artificială.

Imaginile au fost surprinse de reporterul buzoienii.ro pe terenul de sport din curtea Școlii nr. 11.

„Sunt mai multe noutăți. Terenul e de o mai bună calitate față de celelalte din oraș. Pe margine se va turna o pistă de tartan. Vor fi trei culoare pentru atletism. Apoi, lucru important, terenul va fi exclusiv al școlii. Plătește Primăria Buzău, nu există asociere cu vreun privat precum în alte părți. Asta înseamnă că și după ore, dar și în weekend pe teren vor putea bate mingea copiii școlii și cei din cartier”, a precizat Aurelian Poteraș, directorul Școlii nr. 11

O altă noutate importantă care va transforma Școala nr. 11 într-o veritabilă pepinieră de sportivi e că în acest an va începe amenajarea unei noi săli de sport.

„Banii vin de la guvern, am depus un proiect și am câștigat. Suntem printre puținele școli din țară. A contat faptul că suntem o școală mare cu aproape două mii de elevi. Sala de sport o vom face pe terenul doi, lipită de zidul episcopiei. Ne rămâne suficient sapațiu pentru a amenaja în viitor un al doilea teren de fotbal, tot sintetic”, a adăugat Poteraș.

În acest an va începe la Școala nr. 11 și amenjarea unui parc interior, cu gazon, flori, alei și băncuțe, unde elevii să se destindă și ,eventual, să citească o carte.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „NOUTATE. „Nu e niciun privat, terenul e doar al școlii”

  • In copilărie jucam fotbal sâmbăta și duminica pe terenul de la număru unșpe! Era unul din puținele locuri organizate pro-sport , nimeni nu ne certa, mingea era din cauciuc ( costa 13 lei!) , se spărgea repede , iar celebrele maidane lăsau loc viitoarelor blocuri pentru oamenii muncii din fabrici și uzine… Revenind, e de apreciat inițiativa conducerii actuale a Scolii nr. 11 … Se vede iar cum … omul sfințește locul !…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.