„Nu a făcut nimic. Consideră nu e nevoie să se înființeze la Buzău”

E în continuare blocat. Vorbim de proiectul important pentru Buzău și România de înființare în Parcul Crâng a unei bănci de semințe ale soiurilor românești.

Buzăul a pus la bătaie experiența și priceperea cercetătorului Costel Vânătoru și altor specialiști de la „Experimentala” plus, gratuit, sediul Urbis din Parcul Crâng.

Buzău. Parcul Crâng. O siglă și…atât!

Din păcate, din septembrie 2019, de când s-a înființat „Banca de Resurse Genetice Vegetale – pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău”, proiectul a fost blocat.

Vinovatul principal ? „Ministrul PNL al agriculturii Adrian Oros”, anunță buzoianul Dănuț Păle, deputat PSD.

„Ce se întâmplă cu această bancă de resurse genetice? Nimic. Partidul Național Liberal a preluat guvernarea pe 3 noiembrie și nu a făcut nimic. Ministrul Oros consideră că nu e nevoie de o bancă la Buzău. Că avem una, la Suceava, și ne ajunge. Sunt țări cu zeci de bănci de resurse genetice. Spania, Italia, Franța. Sunt țări cu bănci specializate. Noi? Nu avem nevoie ne spune PNL. Noi cumpărăm semințe, noi cerșim cu căciula-n mână la porțile producătorilor industrializați pentru că vrem să ne apărăm doar sărăcia, nu și neamul”, a răbufnit Păle.

Ad. Oros, ministrul Agriculturii din noiembrie. E medic veterinar și e originar din Cluj

Păle: „Când vorbim despre Banca de Gene de la Buzău vorbim despre siguranța alimentară a țării. Vorbim practic despre siguranța națională în cel mai strict înțeles al expresiei. Cei 2% din PIB dați la apărare nu vor avea nicio valoare dacă românii nu vor avea ce mânca. Dacă rămânem dependenți de semințele și legumele importate!”.

Păle: „Aici nu este vorba despre politică. Banca de Resurse Genetice de la Buzău nu este despre lupte politice. Este despre România și ce facem pentru țara noastră”

Tot de siguranța națională ține și faptul că am putea să utilizăm preponderent semințe românești în agricultură adaptate la condițiile pedologice autohtone, cu rezultate mult mai bune și o recoltă exploatată la potențialul său maxim.

Costel Vânătoru, cercetător la Stațiunea de Cercetare și dezvoltare Legumicolă Buzău. Inițiatorul proiectului Băncii de Gene la Buzău

Ce să mai vorbim despre mândria națională? Am putea să omologăm soiuri românești la nivel internațional și să devenim noi exportatori. Să hrănim noi alte țări. Implicațiile economice benefice pentru România sunt de la sine înțelese.

În loc să ne construim patrimoniul genetic, să punem umărul la clădirea și consolidarea resurselor noastre, să exploatăm faptul că avem cunoștințele și voința necesară de a face mai mult și mai bine, ne uităm în jur și spunem: nu ne trebuie.

Îi cer domnului ministru Oros, să nu mai lupte cu atât de multă îndârjire contra proiectelor care fac bine agriculturii românești. O asemenea determinare ar fi mai bună pusă în slujba dezvoltării. Totodată, îi întreb pe colegii de la PNL: dumneavoastră ce faceți în acest sens? Ce mesaj transmiteți cetățenilor care vă întreabă despre viitorul agriculturii românești? Ce doriți să lăsați în urmă? Un model de bune practici, sau un model de client?

Banca de Gene de la Buzău, obiectiv: explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea-dezvoltarea și conservarea resurselor fitogenetice. Mai concret, protejarea soiurilor românești de legume, îmbunătățirea acestora prin cercetare și multiplicarea pentru producție a semințelor de legume care ar putea asigura necesarul de hrană al României.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

2 comentarii la „„Nu a făcut nimic. Consideră nu e nevoie să se înființeze la Buzău”

  • Sa isi tina gândul ăștia de la psd si cand sunt la guvernare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.