„Nu e niciun secret. Salariile noastre sunt publice”. Iată cât câștigă Neagu și cei doi vicepreședinți. Unui singur angajat i-a scăzut salariul

Astăzi, șeful CJ Buzău, fără a fi întrebat de vreun ziarist incomod, a ținut să anunțe care este salariul său, dar și al celor doi vicepreședinți.

„Cu o singură excepție, toate salariile din CJ Buzău au crescut conform legii. Nu e niciun secret, salariile noastre sunt publice. Eu ca președinte de Consiliu Județean voi câștiga 135 de milioane de lei vechi brut. Cei doi vicepreședinți vor avea câte 116 milioane de lei vechi, de asemenea brut. Singurul salariu din Consiliul Județean care a scăzut este cel al secretarului, Laurențiu Gavrilă. Acesta va câștiga la fel cu un vicepreședinte”.

Singur, secretarul Gavrilă va avea un salariu mai mic

Salariile în mână vor fi de aproximativ 94 de milioane de lei vechi pentru Neagu, respectiv de 81 de milioane pentru Ad. Petre, Romeo Lungu și Laurențiu Gavrilă.

Ultimul, singurul perdant, câștiga până acum în jur de 125 de milioane de lei vechi pe lună. Cu toate acestea, Gavrilă a cerut cuvântul la finalul ședinței de azi:

„În numele salariaților din Consiliul Județean am mandatul de a vă mulțumi domnule președinte, domnilor consilieri pentru votul dat astăzi”

Consilierii PNL au votat inclusiv împotriva creșterii propriilor indemnizații

Au crescut și indemnizațiile consilierilor județeni. Aceștia vor primi 10% din salariul președintelui, adică 13,5 milioane de lei vechi brut, ceea ce înseamnă în jur de 10 milioane de lei vechi net. Anterior aceștia câștigau aproximativ 7 milioane de lei vechi pe lună.

De notat că proiectul ce prevedea creșterea salariilor angajaților din CJ Buzău nu a fost votat de consilierii PNL.

„Nu știu care a fost logica lor, aștept să mi-o explice și mie. Aceste măriri au fost prevăzute de lege. Aș fi curios cum ar scoate cămașa un consilier PNL dacă ar trebui să le dea explicații angajaților din Consiliul Județean. Consilierii PNL au votat și împotriva creșterii propriilor indemnizații. Noroc că au votat cei din PSD și pentru ei, astfel că vor câștiga și ei mai mult”, a precizat vicele Romeo Lungu.


„Salariile din CJ Buzău au crescut, dar ne încadrăm în acel procent prevăzut de lege de 30% din totalul bugetului instituției”, a adăugat Emanoil Neagu.

loading...

2 comentarii la „„Nu e niciun secret. Salariile noastre sunt publice”. Iată cât câștigă Neagu și cei doi vicepreședinți. Unui singur angajat i-a scăzut salariul

  • Massa amorfă numită din când electorat și în restul timpului populație cu comportament de turmă decerebrată, dacă ar fi o comunitate bine definită identitar, compusă din contribuabili lucizi și conștienți de drepturile și obligațiile lor într-o societate democratică, ar proceda așa:
    1. Ar fi de acord cu nivelul salariilor în administrație cu condiția creșterii corespunzătoare a indicatorilor de performanță, calitativi și cantitativi, a atitudinii față de contribuabil.
    2. Ar cere ca selecția personalului din administrație să se facă după criterii clare de competență, pregătire , eficiență, loialitate și corectitudine exemplară.
    3. Ar vota, în cunoștință de cauză, președinți și vicepreședinți de județe, primari și viceprimari care să merite acele salarii, care să trăiască numai din acele salarii, oameni model de al căror aspect, personalitate, probitate morală și prestigiu să nu le fie rușine.
    Notă: Dacă vor fi în continuare mahmuri și vor alege muhaiele pe care apoi să le înjure, să le bârfească, aleșii lor vor încasa lefurile degeaba, bătându-și joc de interesele vitale ale obștii și vor fura în continuare mai abitir ca atunci când aveau salarii mici și averi mari din jefuirea banilor publici.

    Răspunde
  • Ce usor e sa spui 94 de milioane lei vechi in mana!!si noi ne chinuim pe 10-12 milioane!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.