„Nu faceți zgomot. Suntem aici. Sunați-ne și ne ocupăm noi!”

O imagine similară, cu ursul doborât și vânătorul zâmbind superior, vor să vadă mâine dimineață locuitorii din Colți și Pănătău – unde un urs înfometat a făcut prăpăd prin gospodăriile localnicilor.

Cu câteva ore în urmă, Prefectura Buzău a anunțat că s-a obținut acordul pentru împușcarea ursului.

„Ca urmare a demersurilor noastre, Ministerul Mediului și-a dat acordul pentru recoltarea ursului care, în ultimele 2 săptămâni, a ucis câteva zeci de animale din mai multe gospodării situate îndeosebi pe raza comunelor Colți și Pănătău. Vânătorii din AJVPS Buzău trebuie să identifice cu exactitate exemplarul de urs care a produs pagube și să procedeze la recoltarea acestuia prin metoda la pândă”, a anunțat prefecta Carmen Ichim.

La Colți au ajuns deja doi vânători. Primarul din Colți le-a cerut localnicilor să-i sune imediat ce l-au zărit pe Moș Martin:

„0741121868 – Ionascu și 0745640547 – Pavel . Vă rog să sunați la nr. de mai sus dacă apare ursul din nou. Vânatorii sunt în comuna. Poate reușim să-l capturăm. Nu faceți gălăgie sau zgomote. Doar ne anunțați , ne spuneți în ce zonă e și ne ocupam noi. Vă multumesc”.

De asemenea, Prefectura a anunțat că zilele următoare se vor stabili despăgubirile ce vor fi plătite gospodarilor care au rămas fără oi și porci după atacul ursului înfometat.

Probabil că mâine dimineață, site-ul buzoienii.ro va prezenta fotografii cu trofeul. La Colți, nimeni nu va dormi în seara asta.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii la „„Nu faceți zgomot. Suntem aici. Sunați-ne și ne ocupăm noi!”

  • Pai da domnilor .Ursul nu mai are habitaclu dupa ce voi ,ca niste nesimtiti ati intrat si ati devalizat mediul in care traiau linistiti.Propun ca sa fie lasati mancare la ursi cei care taie padurile in detrimentul animalelor .Mergeti in masivele muntoase sa vedeti cum se taie fara nici o rusine .Furt pe fata ,fara acte .Coboara troliile la ore tarzii cand au vorbele facute cu unii politisti si unii din ROMSILVA.Unde sa mai stea bietele animale?
    Rusine ,rusine rusine.

  • Recitiți comentariul precedent scris de Viorel G. Eu nu mai am ce să completez…

  • Analfabet, sper functional, da si tu o simpla cautare pe google sa vezi ce inseamna “habitaclu”. Clar !!!! Alooo !!!! PSD-ul !!!!! am mai gasit unul bun de premier la Buzau si se pricepe si la “trolii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.