Nu intrați în panică și dacă se vinde TOATĂ apa îmbuteliată. „La noi e mai ieftină și foarte sigură!”

Imagini precum cea de mai sus au fost surprinse aseară în supermarketurile din Buzău. Din pricina coronavirus, unii dintre buzoieni au umplut cărucioarele cu alimente și au golit rafturile cu apă îmbuteliată.

Au existat apoi, cumpărători care ar fi vrut să cumpere, dar n-au mai avut ce. Nu-i de dorit, dar e posibil ca astfel de episoade să se repete în zilele și săptămânile viitoare. Pentru cei care ar putea rămâne, îngrijorați, fără apă la bidon avem o veste bună.

„Nicio pagubă, ba dimpotrivă. Există apa de la robinet. Care e mult mai ieftină și foarte sigură. Apa e extrasă din subteran, din zone de protecție sanitară, prevăzute cu gard și monitorizare video non stop. Trece doar prin conducte până la dvs. acasă, n-o atinge mâna omului”, a spus azi Simona Săvulescu, directorul Companiei de Apă Buzău.

„Eu le spun buzoienilor să bea apă de la robinet tot timpul, nu doar dacă se termină apa îmbuteliată la magazin. Le-aș mai face recomandarea să-și cumpere un filtru până când se vor schimba țevile vechi, ruginite, din bloc sau de pe traseu”, a adăugat Săvulescu.

Citește și: „PONT. Supermarketul din Buzău unde se găsește SPIRT și alte cele”

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Nu intrați în panică și dacă se vinde TOATĂ apa îmbuteliată. „La noi e mai ieftină și foarte sigură!”

  • Poate este adevarat ca apa de la robinet este buna. Nu stiu. Toata copilaria am baut apa de la robinet si a fost bine, dar ulterior au aparut impuritati, apa murdara etc. Ca sa ne convinga ca acum apa este buna, Compania de Apa Buzau ar trebui sa ne-o si demonstreze, asa cum fac majoritatea companiilor de apa din tara. Spre deosebire de acestea, pe site-ul CA Buzau gasesti toate trasnaile, dar niciun buletin de analiza a apei, facuta de o institutie certificata independenta. Teoretic, CA Buzau trebuie sa faca asta saptamanal, iar zilnic sa faca analize prin laboratorul propriu. Sunt convins ca nu este deloc greu sa puna aceste buletine pe site, la dispozitia publicului. Asa ne-ar demonstra buna lor credinta, ca de scandaluri si mizerii de la CA Buzau tot am avut parte.

    Răspunde
    • Eu cred că sunt puse, dar cuvântul mai exact e pitite pe acolo. Dacă vei căuta o jumătate de ore prin toate cotloanele o să le găsești. Așa și cei de la Gloria, din staff-ul clubului, aveau toate salariile puse pe site (pitite) iar lumea îi acuza, pe bună dreptate de lipsă de transparență. Fraieri, pentru că salariile nu sunt deloc mari cum s-a tot speculat.

      Răspunde
  • Cred ca nu sunt puse nicaieri. Iata ce am gasit pe site:
    „Clientii nostri care doresc sa obtina informatii despre calitatea apei produsa si distribuita de compania noastra se pot adresa dispeceratului numerele de telefon 0238.715.438 si 0238.402.222”
    http://www.cabuzau.ro/info/calitatea-apei/
    Ma fac ca nu vad gramatica mizerabila. Dar la telefon ce poti afla si cat poti retine pentru verificari? Deci la Apa… praf in ochi!…

    Răspunde
  • D-nul reporter, nu ne anunta d-na Savulescu si d-l Toma acum 1 an si ceva sa nu bem apa de la robinet ca e nepotabila?
    Deci, care e adevarul?

    Răspunde
  • Faceți un test al apei de la robinet cu separarea impurităților prin electroliza și va asigur că după aceea n-o sa mai beți în viața voastră de la robinet.
    Daca nu mă credeți pot sa va fac un experiment filmat și va trimit link.

    Răspunde
  • Si cu filtrul care se recomanda sa il cumparam cum ramane? Sa intelegem ca apa are impuritati acum si nu e buna de baut?

    Răspunde
  • N-as bea apa la PET nici cu pusca la cap, cea mai oribila apa, mai ales ca nu stii unde, cum si cat a stat. Dar romanul e snob si bou, el bea apa îmbuteliată. Mai e si „inteligentul” asta de @gamer pe aici, cu electroliza lui. Mergi ma nene si dati cu apa rece pe fata, nu de alta dar ti s-a incins creierul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.