„Nu le mai dăm jos”. Ce ziceți, e o idee bună ?

Surpriza a fost una plăcută pentru buzoienii – mici și mari – care au vizitat în ultima lună Parcul Crâng și Orășelul Copiilor.

Conducerea Urbis Serv – firma care administrează parcul buzoian – a avut ideea montării pe stâlpii care susțin felinarele și a unor difuzoare.

În acest fel, pe durata sărbătorilor de iarnă (și până pe 13 ianuarie când se închide Orășelul Copiilor) urechile buzoienilor au fost mângâiate cu cele mai frumoase colinde.

Deocamdată difuzoarele au fost amplasate de la poarta Crângului și până la obelisc.

„Nu vom mai da jos difuzoarele. Vor rămâne pe stâlpi, iar în restul anului la ele se va difuza la un volum redus muzică ambientală”, a anunțat azi Silviu Nicoară, director Urbis Serv.

Să se mai dea sau nu jos ?

Tot din această iarnă pe gardul parcului s-au amplasat panouri frumos colorate cu personajele îndrăgite de copii din cărțile de povești și benzile de desene animate.

Precum pe Calea Eroilor, aceste panouri au înfrumusețat aspectul zonei și nu puțini au exprimat părerea că municipalitatea ar face bine să nu le mai dea jos.

Rămâne de văzut ce decizie se va lua în privința lor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Ce se întâmplă cu angajații CLICK AICI  

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii la „„Nu le mai dăm jos”. Ce ziceți, e o idee bună ?

  • Eu sunt deacord și cu muzica ambientala este o muzica care te destinde ,care te liniștește din punctul meu de vedere și panourile sunt frumoase sper ca persoanele răutăcioase sa nu le dezlipească. La mulți ani, dragi buzoieniisper ca anul 2019 sa fie un an mai bun și plin de lucruri cit mai frumoase și ca noi locuitori acestui oraș sa fim mai civilizați și mai mândri de orașul nostru.La mulți ani domnule Primar Toma și dvs.și tuturor celor care se ocupa ca orașul nostru sa înflorească din zi în zi Sa fie și mai curat și mai frumos.

  • O idee proasta. Trebuie sa ramana un parc natural linistit, un refugiu pentru oameni, pasari si micile animale. Nu ne trebuie muzica chiar si la volum redus, cotomedii si alte tampenii. Pentru asta aveti spatiul Dragaica.

  • Tiganie mai putina, oameni buni….fara muzica si panouri colorate….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.