„Nu mă plângeți! Am murit zâmbind!”

Mâine va avea loc înmormântarea motociclistului buzoian de 26 de ani.

Înainte de ceremonia funerară, prietenii acestuia ne-au rugat să difuzăm mesajul postat de tânăr pe Instagram.

Tradus în română ar însemna „dacă într-o zi viteza mă va ucide, nu plângeți pentru că atunci eu zâmbeam”.

E un mesaj pe care Florin Valentin Voinea l-a postat pe Instagram când a luat în calcul varianta decesului pe motocicletă. Probabil că fiecare tânăr care decidă să-și cumpere o motocicletă își asumă și acest risc.

Vali s-a sfârșit – nu din cauza lui – ci din pricina neatenției unei șoferițe care a dat să întoarcă fără a se fi asigurat în oglinzile retrovizoare.

Chiar dacă unii vor răzbunare și cer închisoare pentru șoferiță, aceasta va primi cel mult o condamnare cu suspendare. E evident că domna de la volan n-a vrut să-l omoare pe motociclist, ci doar a fost – pentru o secundă neatentă.

Ieri, când trupul lui Valentin a fost luat de familie de la morgă, prietenii acestuia, unii motocicliști, au așteptat convoiul în locul în care a avut loc accidentul. Lângă biserica din Vadu Pașii. Vezi VIDEO mai jos:

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „„Nu mă plângeți! Am murit zâmbind!”

  • Pot ajuta cu prejudiciul in cazul tanarului.
    Condoleante familiei indurerate

  • Șoferița s-a asigurat doar în oglindă, dacă s-a asigurat. Dacă ar fi întors capul spre stânga, la plecarea de pe loc și în timp ce se punea în mișcare, ar fi observat motocicleta care venea din spate și care avea prioritate de trecere.
    Există mulți șoferi care nu dau prioritate de trecere celor care se deplasează pe două roți.

  • Mesajul în limba engleză este scris greșit.

  • Un ciudat. Tot ce avea de facut era sa conduca motocicleta regulamentar. Ca a murit el la 26 de ani, treaba lui, o cauta cu lumanarea. Dar putea omora alti oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.