„Nu putem sta așa până luni. Suntem 120 de oameni în bloc”

Necaz, azi la prânz, pentru cei peste 120 de locatari ai unui bloc turn de pe Bd. Unirii Sud din mun. Buzău.

„Un vecin de la etajul cinci a simțit miros de gaz pe scară. După ce s-a consultat cu alți vecini a sunat la Distrigaz. O echipă a venit, a măsurat și a constatat că sesizarea a fost întemeiată. Sunt scăpări de gaze între țeavă și mai multe contoare. Numai că domnii de la Distrigaz n-au reparat defecțiunile. Au închis robinetul de gaz de la intrarea în bloc, l-au sigilat și au plecat. Ne-au lăsat înainte o listă cu mai multe firme de gaze. Am sunat la câteva, dar până acum toți ne-au spus că luni”, s-a plâns locatarii către reporterul buzoienii.ro.

Blocul rămas fără gaze a situat în apropierea stației de autobuz din Bariera Ploiești, în vecinătatea magazinului Profi.

„Nu putem sta așa până luni. Toți din bloc au centrale pe gaz, acum facem frigul. Nu putem nici să încălzim mâncarea la aragaz, nici să facem baie. Speranța noastră e să i se facă totuși milă de noi cuiva de la una din firmele de instalații gaze. Rugăm, dacă află de situația noastră, să încerce să ne ajute și dnul primar sau dna prefect”, au adăugat oamenii.

Robinet închis, sigiliu pus

Șefa de scară a lăsat un număr de contact în caz că se va găsi o echipă a vreunei firme de gaze dispusă să intervină urgent – 0727.104.867.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

9 comentarii la „„Nu putem sta așa până luni. Suntem 120 de oameni în bloc”

  • Daca nu i-a dus capul sa ventileze blocul prin deschiderea acoperisului si deschiderea usilor de la intrare permanent si sa astepte pana luni sa caute o firma dispusa pentru interventii si abia apoi sa cheme furnizorul de gaze sa inchida gazele. Asa e facuta legea, multumita unor oameni conectati la sistem cu interesul de a avea piata captiva pe zona de lucrari la reteaua de furnizare.
    Firma furnizoare n-are ce sa faca o obliga legea sa aplice aceasta procedura cand aparatul sesiseaza cel mai mic nivel de gaze, sa taie gazele, sa puna sigiliu si restul e treaba proprietarilor, nu se baga furnizorul de gaze sa faca reparatii, e lege data care practic le forteaza mana furnizorilor si trebuie sa cedeze lucrarile altor firme ale unor oameni conectati la sistem.

    Intr-un cuvant, si-au facut-o cu mana lor, sa ii multumeasca vecinului care a solicitat sa se inchida gazele pentru faptul ca ei acum vor sta in frig sau vor praji si instalatia electrica pentru a se incalzi pana saptamana viitoare cand o sa isi faca cineva timp sa arunce o privire pe acolo, bineinteles la suprataxa ca firmele vor profita sa suprataxeze cu un tarif de urgenta daca vad ca e disperare.

  • Anonimule, no offence, dar ți-ai pierdut vremea de pomană cu comentariul ăsta inutil… Vorba aia: Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?
    Cine înțelege, bine, cine nu…

  • Amadeus, “Anonim”-ul are dreptate, am trecut de două ori prin situația respectivă, culmea ambele in luna februarie.

  • Dacă firma care va distribuie gazul nu are echipa de intervenție care sa acționeze la remedierea problemei eu zic ca să sesizați primăria. Obligatoriu firma trebuia sa intervină imediat.

  • O lege tâmpită adoptată de niște tâmpiți….faci anunțuri de interes public la tv si radio cu procedura de acțiune la scurgeri de gaze si când suni la dispecerat îți taie gazele în toiul ierni si trebuie să cauți firma in weekend sau mai rău de sărbători,cum am pățit noi la bloc!!! Da au fost scurgeri de gaze la două săptămâni de la revizia făcută de Distrigaz !!! Ar trebui să fie obligatoriu să facă și reparații cei care vin la intervenție mai ales în sezonul rece pt ca legile ar trebui să fie pt cetățeni nu pt firme .

  • Aici ar trebui precum la farmacii. Prin rotatie sa existe macar o firma care sa fie obligata sa intervina si in weekend.

  • Nu la chestia cu programul firmelor de instalații de gaze în week-end, mă refeream în comment-ul meu anterior. Și eu am trecut printr-o situație similară, în urmă cu mulți ani, deci povestea e veche, nu de ieri, de-alaltăieri. Mai nashpa când firma își termină treaba și trebuie să îi chemi din nou pe „băieții” de la Distrigaz să dea OK-ul și constați că nici aceștia nu lucrează în week-end, sau nu e de găsit vreun vecin și ei trebuie să verifice apartament cu apartament și pe vecinul de negăsit îl doare la bască, mai ales dacă nu stă în mod curent în bloc, ținând apartamentul, așa de florile păducelului, sau treaba lui la țară e mult mai importantă și nu suferă amânare, etc., etc.
    M-am minunat de ideea primului „Anonim”, aceea cu ventilatul blocului și menținerea instalației de gaze în funcțiune, atâtea zile, cu scăpări de gaze. În fine… no comment! Fiecare cu ideile lui!

  • In toata povestea asta e o hiba. Care este proprietatea si responsabilitatea Engie Gaz si care a locatarilor? Daca ar fi ca la electricitate, firma de distributie este proprietara pana la contor, inclusiv, iar abonatul este proprietarul instalatiei de dupa contor. Ideea pare simpla, dar desi nu mai exista un contor general, pentru intreaga scara, mi-e teama ca toata conducta de gaze interioara este… a asociatiei, adica a nimanui. Cum defectiunea se pare ca este exact intre aceasta conducta si contor(i), treaba poate sa fie cam albastra pentru locatari. Insa ramane intrebarea: unde se termina proprietatea / responsabilitatea distribuitorului de gaze? Pentru ca el, distribuitorul, este responsabil inclusiv pentru interventiile de avarie de pe proprietatea lui.

  • Trecand peste situatia total neplacuta, pe frigul asta, NU exista sa asiguri doar ventilatie la scurgeri de gaze. Se inchid si PUNCT.
    Imaginati-va ca toate aerisirile sunt deschise dar vine unul cu tigara aprinsa fix la locul unde scaparea….BOOM.
    Dar este un BOOM cu aerisire 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.