Nu s-a văzut, dar i s-a auzit tot timpul tropăitul

Elefantul a intrat în politica românească în ianuarie 2017.

Când Dragnea, ca să scape de pușcărie, își obliga subalternii de la PSD să dea ordonanță de grațiere și modificare a codurilor penale.

Pe atunci, Iohannis, ca să împiedice transformarea României într-un stat mafiot (pe de-a-ntregul), a venit inopinat în ședința de guvern.

„Domnilor miniștri, este un elefant în încăpere, dar nu se vede. De fapt, sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale”, a luat cuvântul președintele – care a reușit atunci să împiedice adăugarea ordonanțelor pe ordinea de zi.

Ieri, la Buzău, la o scară mai mică, și-a făcut din nou apariția elefantul. Odată cu peneliștii (de la București și de la Buzău) a intrat și el pe poarta Băncii de Gene.

PNL cu plus și minus

E de apreciat că peneliștii de la Buzău (îndeosebi Vlad Pufu) au preluat proiectul Băncii de Gene de la Buzău. De lăudat sunt și peneliștii de la București (îndeosebi ministrul Oros) care, după ce inițial s-au plasat împotriva proiectului, acum s-au răzgândit și îl susțin. Bravo, în folclor, circulă pilda că numai proștii sunt consecvenți.

Unde n-au fost fair-play peneliștii și au permis elefantului să tropăie pe acolo e că n-au pomenit niciun moment că proiectul Banca de Gene la Buzău a fost inițial încurajat/susținut de PSD Buzău. Nu i-ar fi durut gura, ba dimpotrivă, ar fi dovedit o maturitate/corectitudine politică lăudabilă dacă de la microfon s-ar fi pronunțat (o dată era suficient) și numele lui Dănuț Păle și C-tin Toma. De la Buzău, alături, evident de Vânătoru, ei sunt cei care au adus proiectul în atenția buzoienilor și a autorităților centrale.

Citește și:

loading...

11 comentarii la „Nu s-a văzut, dar i s-a auzit tot timpul tropăitul

  • De ce politizați? Au fost prezente oficialitățile. Proiectul nu ține de primărie, Toma nu avea ce căuta acolo. Așa sunteți voi pesediștii, vreți să politizați tot!

    Răspunde
  • Da Auraș, și pentru că a avut acest merit, Dănuț Păle a fost mazilit, de știm noi cine și înlocuit cu… Romeo Lungu sau Laurențiu Tepelus!!! Dacă tot vorbim de ELEFANȚI!!!
    Sau pe ăștia nu îi vezi din cauza paiului din ochi!!!

    Răspunde
  • Asta a priceput autorul de la necesitatea modificarii legilor din Justitie. In rest, pupam putin si la Vladut, care, citez, cu mana altuia a zis ins cris ca el ”a pus bazele”. Si ca e mandru ca acest proiect, iata, exista. Si Avramescu-Rond a zis ca uite, degeaba a zis PSD ca nu se face banca, ca se face!
    ––
    Elefantul e asa:
    Modificarile erau si vor fi la cheremul Comisiilor europene. Iohannis a servit stapanul.
    Apoi, la initiativa lui Vanatoru, domnule reporter care nu scoti print sa te coste literele – se face istoric, ca e subiect intens asta, Toma a achiesat sa puna la dispozitie spatiile si terenul Urbis din Crang. PSD-ul central si local a sprijinit, apoi, s-au picat singuri de la guvernare. Vine PNL, Orban pm, refuza sa semneze actul, ca atat mai era. Azi, Orban, Pufu si cu Avramescu-Rond au pus bazele bancii de seminte, alocand si fonduri, ne-a zis tot… ORBAN. Pufu a zis doar ca el iar Avramescu-Rond ca pee-see-dee nu si-a dorit aceasta banca.

    Răspunde
  • Tereaca, tu bagi batul prin gard. Ideea este a dlui Vanatoru si punct. Toma, Pale si toti pesedistii s-au lipit de acest proiect pe care l-au mirosit ca avand potential. In ce, nu se stie deocamdata. Acum, daca esti baiat destept, mai bine taci. Daca le mai plangi mult de mila pesedistilor, carora le atribui paternitatea, nu faci decat sa intaresti ideea ca Banca de Gene este un proiect politic al PSD, iar astia de acum, ca fraierii, il ingjit pe nemestecate. Ziceti mersi ca liberalii au pus botul si il finanteaza. Acum, ca s-a politizat un pic lansarea, va fi dat uitarii.

    Răspunde
  • Lasa loc PSD-ULUI la corectitudine politica, pe Toma il sustine, in treaba cu referendumul, Ilie Bolojan. Ceva schimbari de macaz..

    Răspunde
  • … asta cu „înfrățirea” între partide pentru binele „poporului” pute așa de tare…

    … ca s-o scurtăm: decât să ajungă să muncească ceva concret, leprele politice din toate partidele își dau mâna peste țară, mimează orice, promit orice…
    azi fac parte dintr-o bandă d-asta numită „partid”, mâine, dacă interesul personal o cere, se transferă în altă bandă/”partid”…
    .. și avem exemple destule la Buzău…

    Sau, și mai rău, prietenii de afaceri și cumetrii se bagă unii într-un partid, alții în altul, cam cum fac bișnițarii la piață care se înțeleg la preț, dar cumpărătorii au impresia falsă ca e „concurență”, că pot alege. De ochii lumii, ei se „ceartă”, fraierii de alegători țin cu unii sau alții prostește, iar „aleșii” își mai fac o vilă, își mai iau o mașină din banii vițeilor cu drept de vot…

    iar fraierii cu drept de vot pun botul iar și iar….

    Răspunde
  • Corect, dl Boceanu! Fara omul de stiinta Vanatoru nimic nu se intampla! Aveti grija de adevaratii profesionisti! Restul sunteti in trecere!!

    Răspunde
  • Auras,ce spuneam ?Au sarit de fund in sus toti pupinii galbejitilor,care n-au macar bunul simt sa recunoasca ce-i de recunoscut!Fac si ei ca..Catu lor!Bleah!

    Răspunde
  • BREE DLE TEREACA AURAS SPER SA NU FII FRATELE LUI RELU AURAS MARE JUCATOR RUGBY IN PRIMA FRAZA AIA CU ELEFANTII SI GRINDEANU VEZI POZA ……….PRESEDINTELE A AVUT UN SERVICU EXEMPLAR SI ASTFEL A EVITAT………….O GASELNITA rumaneasca ADIKA MONOTORULOFICIAL ..APOI BANCA DE GENE VA LAUDATI SI ETC ..HAI SA INTREEB EU TOT VIZITEZ PIATA POATE SI MATA..CITI comercianti au teren _??…………..CITE SEMINTE SUNT romanestii….??………..NICIUNA TOATE SUNT DIN OLANDA MON CHER………………..NU POLIMIZEZ PREA MULT DAR IN BUZAU LIPSA INFRASTRUCTURA ..ADIKA ASFALT VAI MAMA LUI DIN TIMPULLUI N CEAUSESCU NU A MAI FOST TURNAT DE LA CAP COADA ALT EXEMPLU SEMAFOARE VARZAA PUNE MATA CEASUL LA N. BALCESCU PICTURA PINA IN PREFECTURA ..ABATERE 10 SECUNDE NEA LA 30 SECUNDE PENTRU PIETONII……..AICI masinile primeaya adika is pe locul unu chiar daca cond auto nu semnaliyeaya claxoneaya nu prioritate nu etcc CAM ATIT AVETI ATITEA PROBLEME SI MATA ESTI P.S.D PROBABIL VORBA CELOR DE LA FOCUS NICI EI NU EXCELEEAYA DAR MAI CRITICA PE EDILUL ASTA CARE NU FACE NIMIK SI ULTIMA INTREBARE DE CE DESFIINTEZA PRIMARUL CAREE ESTE BAZINULDE INOT PAR .TINERETULUI ..PTR MATA ACOLO ERAU 3TREI BAYINE ACUM STUF SERPII, CAPUSE.. SI ETC ADIKA TEREN LASAT IZBELISTE..CAM ATIT ..CU ADMINISTRATIA SI ETC BUZOIANA ..E DE TOT RISUL PLINSUL….SUCCES!

    Răspunde
  • Gigel, premiul Nobel pentru studiul acidului dezoxiribonucleic !
    :))))))

    Răspunde
  • @Auras, te rog frumos , fa.ne o traducere la ce spune Gigel, ca eu nu mai pot, de omul asta.Atatea limbi străine stie, ca acum a da.to in egipteană veche.Se trage oare din valea morților?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.