O victorie și Buzăul e 80% în Cupele Europene!

Meci super-tare pe 11 martie la Buzău. Cine câștigă e 80% calificat într-o Cupă Europeană.

Azi s-a tras la sorți țintarul sferturilor de finală ale Cupei României.

Gloria (locul 5) a picat cu Minaur Baia Mare (locul 3). Cine va câștiga se va califica la turneul Final 4.

În octombrie, în campionat, Gloria a dispus de Baia Mare la Buzău cu 29-23. La Baia Mare cele mai bune sunt macedoneanca Maria Shteriova, poloneza Lisewskaia și cehoaica Rysankova. În ultimul meci de campionat Minaur a remizat la București cu CSM!

Celelalte meciuri din sferturi

CSU Cluj-Napoca – CS Rapid București
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila
CSM București – CSM Slatina

Dacă bate pe Minaur, în turneul Final 4, Gloria va întâlni cel mai probabil pe Rm. Vâlcea, CSM București și Rapid.

Cum Rm. Vâlcea și CSM vor merge cel mai probabil în Liga Campionilor, locul 3 din Cupa României va merge în Cupele Europene. Astfel că la turneul Final 4, Gloria trebuie să bată Rapidul.

La al doilea an în Liga Florilor, Gloria e aproape de o performanță istorică pentru sportul buzoian. Ieri, în optimi, SCM Gloria a învins pe Știința București cu 36-22 (19-9).

Mâine, vineri 21 februarie, în campionat, Gloria va juca la Sala Sporturilor cu Rapid de la ora 19.00. Azi, s-a deschis casa de bilete de la Sala Sporturilor cu program până la ora 18.00 – azi și vineri 11.30 – 19.00.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „O victorie și Buzăul e 80% în Cupele Europene!

  • Hai Rapidul

  • Gresit ! Locul 3 nu asigura prezenta in cupele europene ; vezi ce s-a intimplat anul trecut

  • HC Zalau a refuzat participarea de pe locul 3 din Cupa Romaniei,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.