„OMOR CU PREMEDITARE”! Cât e pedeapsa + a doua acuzație

E oficial, procurorii cer pedeapsă maximă pentru criminalul piroman!

În actele depuse la judecător pentru prelungirea arestului preventiv se specifică infracțiunea de OMOR CALIFICAT!

Confom codului penal, „omorul calificat se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani”.

Diferența față de crima simplă (10-20 de ani) e că în acest caz procurorii rețin premeditarea și cruzimea omorului.

A doua acuzație: distrugerea!

Pe lângă omor, Cosmin Dan va fi condamnat și pentru incendierea și distrugerea apartamentului. Iată ce prevede codul penal:

(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Posibil, închisoare pe viață

Deci, la omorul calificat se va adăuga și un spor de pedeapsă din cauza distrugerii apartamentului.

Ținând cont de mediatizarea cazului la nivel național și de faptul că victima era o fată de doar 21 de ani sunt șanse ca judecătorii să accepte cererea procurorilor de închisoare pe viață.

Zilele trecute în cazul de la metrou (tânără împinsă în fața trenului) magistrații de la fond și apel au agreat închisoarea pe viață.

În ecuație intră și priceperea avocatului apărării, dar conform informațiilor reporterului buzoienii.ro, deocamdată niciun avocat de la Buzău nu i-a preluat cazul.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

9 comentarii la „„OMOR CU PREMEDITARE”! Cât e pedeapsa + a doua acuzație

  • Acest caz este mult mai grav decat in cazul crimei de la metrou!!!

    Răspunde
  • O să-și primească pedeapsa , de judecata lui Dumnezeu nu scapă nimeni.

    Răspunde
  • Sunteți ratați rau de tot. unii mai prosti ca altii. pai cazu asta e la procuror și pana nu se soluționează nu se dau informații din dosar. domnule ziarist Tereaca m-ai făcut sa rad cu aceste articole care te chinui Sa le publici. eu înțeleg ca de pe urma acestor articole mănânci bani dar acum ai întrecut orice limita a penibilitatii

    Răspunde
  • Să-i dea şi doar un an de închisoare cu executare, dar să aibă grijă ca întregul colectiv de deţinuţi, să ştie cine este el şi ceea ce a făcut. Un an cred că este mult…

    Răspunde
  • E de neconceput frustrarea și cruzimea întâlnită la unii tineri din ziua de azi .Nu se gândesc de loc la consecințe ,se aruncă cu capul înainte și par să nu mai judece .Așa s-a întâmplat și în cazul lui Cosmin și în alte cazuri din România ultimilor ani .

    Răspunde
  • Anonim, de ce ti se pare crima asta mai grava decat cea de la metrou? Mie mi se par mai periculosi pentru societate aia care omoara oameni la intamplare. De nenorocitii care isi omoara prietenii e simplu sa te feresti, cel putin daca te duce mintea un pic.

    Andi, te-ai uitat prea mult la filme, cred. Sunt sanse ca sa nu aiba mari probleme in inchisoare din cauza faptei. Oricum, acolo e cu alti criminali, violatori etc, nu stiu daca ar fi cazul sa-i apuce indignarea, ca tot oameni au omorat si aia, nu pisici. Deci, eu zic lasa-l sa stea cat mai mult, nu 1 an.

    Răspunde
  • adevarul indiferent care va fi sentinta acest criminal nu merita sa mai vada lumina zilei

    Răspunde
  • Vesti proaste pt Cosmin?? Really?? Ala ii da foc victimei dupa ce aproape o omoara in bataie si tu ai pus titlul asta??!! Vai de noi si de noi… veste proasta a fost cand a realizat ca victima si.a dat seama ca o inseala. Acum e ce merita! Nu te duce capul deloc.

    Răspunde
  • Inchisoare pe viata , fara mancare prea multa. Doar apa si paine. In rest cu lantul de picioare si la munca in folosul comunitatii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.