OPRIT PE STRADĂ DE LEON RUSU. „N-A FOST ADEVĂRAT, LA MIJLOC A FOST O URZEALĂ. I-AM IERTAT PE TOȚI CEI CARE MI-AU FĂCUT RĂU”

Astăzi după-amiază am fost reținut pe stradă de Leon Rusu. „Știți cine sunt ?”. „Cum să nu, domnule profesor de… muzică. De când cu scandalul…”, i-am răspuns, puțin jenat, evitând a intra în amănunte pe care le bănuiam încă dureroase.

„Domnule Tereacă, și dvs., și alți colegi de-ai dvs., unii chiar mai mult decât dvs., au spus lucruri neadevărate la adresa mea.

N-am făcut lucrurile de care am fost acuzat. Acele declarații ale copiilor s-au dat după dictare. Cineva a dictat, iar copiii au scris. Acel cineva se temea să nu cumva să-i iau postul de director. Și așa, s-a urzit toată acea poveste urâtă la adresa mea.

Am trecut prin clipe cumplite. Din fericire, le-am depășit. Pentru că n-au fost adevărate, acuzele au fost ulterior retractate. Vreau să spun că i-am iertat pe toți cei care mi-au făcut rău. Și încă o dată, să știți că n-am fost vinovat. Am câștigat în justiție atît pe fond, la Buzău, cât și la apel, la Ploiești. Nu m-ar fi scos nevinovat, la ce scandal s-a făcut”.

Am replicat, reproșându-i faptul că la momentul respectiv nu s-a apărat în presă: „Cred că ați greșit domnule profesor. Dvs. n-ați spus nimic. Tăcerea dvs. de atunci a fost luată lesne ca o recunoaștere a faptelor. De ce n-ați ieșit public să spuneți ce mi-ați zis acum că la mijloc a fost o urzeală ? Erau suficiente câteva rînduri, un mic comunicat de presă. V-am fi ascultat, poate unii v-ar fi dat dreptate, linșajul mediatic s-ar fi atenuat”, i-am spus.

„Poate aveți dreptate. Dar la momentul respectiv m-am gândit că toți cei care mă cunoșteau, știau cu adevărat cine sunt și n-au crezut o iotă din cele afirmate la adresa mea”, a conchis profesorul Leon Rusu.

Acum,  acesta s-a reîntors la catedră, după procesul câștigat în justiție. În 2013 a trecut printr-un scandal monstru după ce câteva eleve l-au acuzat că le-ar fi atins în locuri intime în timpul orei de muzică, în timp ce se făceau repetiții pentru corul școlii. Leon Rusu a fost arestat preventiv și a stat 29 de zile după gratii.

Pentru că la momentul respectiv, autorul acestor rânduri n-a putut să difuzeze și punctul de vedere al profesorului, a considerat că-i nimerit și deontologic, deși tardiv, să publice rândurile de față.

Auraș Tereacă

loading...
   Send article as PDF   

Un comentariu la „OPRIT PE STRADĂ DE LEON RUSU. „N-A FOST ADEVĂRAT, LA MIJLOC A FOST O URZEALĂ. I-AM IERTAT PE TOȚI CEI CARE MI-AU FĂCUT RĂU”

  • Recurs la memorie. În emisiunile moderate de Auraș Tereacă, un invitat permanent a atras atenția asupra falsului străveziu al acuzelor la adresa lui Rusu Leon. Așezarea elevilor din clasele a V-a, a VI-a, pe voci, în cadrul corului poate fi interpretată abuziv și tendențios ca atingeri ne permise, atunci când cineva are interesul să-l inculpe pe un profesor, care a enervat prin prea desele numiri ca inspector școlar de muzică și arte plastice. Invitatul făcea referire și la caracterul profund religios al lui Rusu Leon și la faptul că, din cei 40-50 de elevi membri ai corului, doar două eleve de 10-11 ani au fost folosite drept capete de acuzare de către intriganții din umbră. Faptul că nu a replicat personal, lăsând să planeze suspiciuni, a fost, evident, o greșeală. Noroc că instanța i-a făcut dreptate, că altminteri, rămânea terfelit iremediabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.