Ora de odihnă e un moft. Locatarii unui bloc cu zece niveluri din Unirii Sud deranjați de angajații firmei de vizavi. Când nu se bocăne, se taie cu flexul

O mămică dintr-un bloc cu zece niveluri situat între Bd. Unirii și Bd. Spiru Haret ne-a trimis pe adresa redacției o reclamație și mai multe clipuri doveditoare. Unul dintre ele a fost inserat mai jos. Mai exact se reclamă că angajații unei firme de instalații cu punct de lucru într-o casă aflată vizavi de blocul turn i-au adus la disperare pe locatari.

„M-au disperat. Nu mai pot. Lucrez în schimburi noaptea, nu mă pot odihni, nici eu, nici copiii. Dimineața se bocăne, după-amiaza se taie cu flexul. E ora 15.00, ascultați și dvs. și spuneți dacă se poate dormi ? Nu mai există nici măcar oră de liniște ? Poate interveni cineva, e vreo instituție abilitată pentru un astfel de caz ? E o situație ciudată, la casa de vizavi înțeleg că funcționează o firmă de construcții metalice. Au voie să lucreze lângă un bloc de locuințe ?”.

Din păcate, îi transmitem doamnei respective că pentru o astfel de speță nu există nicio instituție abilitată și că trebuie să suporte.

Eventual, pot fi rugați muncitorii sau, mai degrabă, patronul firmei respective să facă mai puțin zgomot. Sunt și cazuri în care se poate găsi înțelegere.

Legal, ora de liniște ar fi între 13.00 și 14.00 însă în România nimeni nu o mai respectă, iar amenzi împotriva contravenienților nu se dau pentru că nu are cine și oricum nu interesează pe nimeni. În concluzie, vă urăm…somn ușor!

 

După publicarea acestui articol pe adresa redactiei a mai sosit o reclamație similară cu următorul text:

„Strada Mica, Micro 5, Mihaela Comart, program rețineți…Zilnic(inclusiv Duminică) 07:00 -22:00! Duminică dimineața la ora 07:30 ei tăiau cu flexul… ”

Iată și clipul trimis de cititorul buzoienii.ro:

loading...

3 comentarii la „Ora de odihnă e un moft. Locatarii unui bloc cu zece niveluri din Unirii Sud deranjați de angajații firmei de vizavi. Când nu se bocăne, se taie cu flexul

  • Pentru asa ceva exista GARDA DE MEDIU … asta daca mai exista !

  • E așa de tare zgomotul de nici nu se aude! Cu geamul deschis dar închis e mare zgomot! Cine face reclamații sunt organe abilitate pentru rezolvarea situațiilor!

  • Fel de fel de oameni idioti, care in lipsa de activitate, le fac zile fripte unor indivizi care isi vad de treaba lor.Si eu am avut mai multe discutii cu o vecina, dar nu din cauza zgomotului ci a fumului de carbuni de la centrala.Dar si eu ca si cei cu atelierul din articol, am lasat-o pe nebuna, sa faca gratuit spume la gura si sa se duca la dumnezeu, ca sa indrepte fumul in alta parte.Totodata am intrebat-o de unde stie ca-i fum de la mine, ca atunci cand bate vantul mai tare, se umple tot satul de fum.Iar cand a zis ca ma reclama i-am recomandat sa ma pupe undeva, intrucat nu scrie nicaieri ca n-ai voie sa faci focul in centrala cu carbuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.