Organizator Drăgaică: „E posibil să mai tipărim bilete”. Eforturi pentru aducerea mai multor meșteri populari

Titus Samoilă, șeful Serviciului Patrimoniu din Primăria Buzău, este cel mandatat să se ocupe cu organizarea Drăgăicii. Acesta ia în calcul suplimentarea numărului de bilete tipărite:

„Noi am estimat inițial la 70 de mii numărul de bilete ce s-ar putea vinde. Dacă într-o zi din cursul săptămânii se vor vinde 5 mii de bilete, iar în weekendul viitor vor fi tot așa, în jur de 15 mii de vizitatori pe zi, e posibil să mai tipărim câteva mii de bilete”.

„Îi înțelegem și pe ei. Majoritatea au o vârstă. E crunt pentru ei să vină și să stea ore întregi în soare. În plus, nici nu fac cine știe ce vânzări, pentru mulți dintre ei, e mai mult pasiune, dragoste față de tradiții, decât activitate economică. Ne-au ajutat domnii de la Consiliul Județean, de la Centrul de Cultură și Artă. Am semnat 20 de convenții cu ei, să vedem câți vor veni. Le plătim drumul, le dăm și ceva în plus, numai să vină. Intenția este ca Drăgaica să conțină și o parte culturală, nu doar de bâlci. Ideal ar fi fost pentru dânșii să facem un spațiu acoperit, eventual cu aer condiționat, unde să se poate retrage când e caniculă. Poate vom face asta anul viitor”, a spus Samoilă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.