Paradoxal, e o veste bună! Iată de ce!


Aici nu va începe mâine școala.

Dar, atenție, nu este o veste rea, ci dimpotrivă.

Vorbim de școala „mare” din Vadu Pașii, cea mai populată comună din jud. Buzău.

La școală vor începe peste câteva zile importante lucrări de modernizare.

„Se va demola acoperișul și se va construi un etaj. Jos vor rămâne actualele săli de clasă, iar sus se vor amenaja diverse laboratoare. E o investiție mare, de 42 de miliarde  de lei vechi. În acești bani intră și dotarea laboratoarelor. Banii vin de la guvern, prin PNDL”, a anunțat primarul Gheorghe Firon.

În aceste condiții, festivitatea de deschidere va fi găzduită mâine dimineață de curtea Căminului Cultural, aflat în vecinătate (vezi foto – între școală și primărie).

Apoi, elevii vor merge către sălile de clasă amenajate din timp în alte locații.

„Am înființat săli de clasă la Căminul Cultural, la grădiniță și, mai ales, în clădirile anexe existente în spatele școlii „mari”. În unele săli dimineața vor învăța cei mici, iar după-amiaza cei de gimnaziu. Aici învață copii de gimnaziu din satele G. Câlnăului, Focșănei, Băjani, V. Pașii și Scurtești.”, ne-a declarat Viorica Rotărescu, directoarea unității de învățământ.

Aceasta se afla vineri după-amiază la școală, unde alături de câțiva profesori și de personalul administrativ pregăteau sălile de clasă și manualele pentru cei mici.

Cancelaria a fost amenajată temporar într-o fostă magazie (vezi galeria foto de mai jos).

Lucrările, conform planului, ar urma să dureze trei luni, astfel că anul viitor elevii vor reveni în sălile obișnuite.

loading...

3 comentarii la „Paradoxal, e o veste bună! Iată de ce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.