Părinții au început să-și mute copiii la școlile de pe lângă oraș! SENS INVERS

E informația zilei din învățământul buzoian.

Reporterul buzoienii.ro a primit informații că mai mulți părinți din Buzău caută să-și mute copiii la școlile din satele/comunele din jurul Buzăului.

Cauza ? Se aude că la școlile generale din mun. Buzău cursurile se vor ține după sistemul o săptămână la școală/o săptămână on-line. Există și o altă variantă cu două săptămâni la școală, două săptămâni acasă.

De ce la școala de la țară ?

Pentru că în satele din jurul orașului clasele au un număr mai mic de elevi. Aici se va învăța DOAR la școală, sistem preferat de părinți în dauna on-line-ului.

Școala Mărăcineni

În plus, școlile din satele din jurul Buzăului au pe de-a-ntregul elevi mai puțini. Riscul ca aici să apară elevi cu coronavirus, iar școlile să se închidă e înzecit mai mic decât la Școala nr. 11 de pildă.

De aceea, tot mai mulți părinți caută în aceeste zile să-și transfere copiii de la școlile din oraș la cele din rural.

Cele mai la îndemână variante sunt școlile din comuna Mărăcineni (toate modernizate) și unde accesul e destul de facil (cu mașina părintelui dar și cu autobuzul nr. 2).

Școala Căpățânești, comuna Mărăcineni

În afară de Mărăcineni, sunt părinți care optează pentru Spătaru, Costești și Vadu Pașii, unde sunt de asemenea școli modernizate – cu cadre didactice care vin și ele (în majoritate) de la oraș pentru a preda aici.

Citește și:

loading...

10 comentarii la „Părinții au început să-și mute copiii la școlile de pe lângă oraș! SENS INVERS

  • Se muta cei care erau de la sat si ii aduceau in Buzau, la pomul laudat.Trebuie să fii tâmpit ca părinte sa trimiți copilul 10, 20, 30 km la o școală aglomerată in oras, sa faca 2 ore dus intors si sa ai școală lângă casa. Foarte tâmpit.

  • Sunt doar zvonuri, nu se intampla asta, de fapt…

  • Nu mi se pare corect sa fie primiti copiii de la oras in scolile fe la tara. Asa cum eu am ales sa imi inscriu copilul acolo unde locuiesc, adica la tara si nu sa aglomerez scolile din oras, asa sa stea ei in scolile lor, nu sa faca si la tara clasele de 40 de elevi, pt simplul motiv ca legislatia este proasta si printr-o viza de flotant poti inscrie copilul oriunde vrei

  • Din Mărăcineni chiar sunt o grămadă de părinţi care îşi duc copiii la şcoli din oraş… Şi asta nu de azi, de ieri, ci de ani buni. Cu timpul, ăsta a devenit un adevărat moft şi pentru familiile copiilor din celelalte comune învecinate oraşului (Vadu-Paşii, Costeşti, Verneşti).
    Şi să nu vă imaginaţi că sunt musai nişte părinţi înstăriţi cei care îşi permit asta… Mulţi dintre ei chiar sunt nişte oameni simpli (poate chiar casnici), însă mai PRETENŢIOŞI !

  • Pentru responsabilii din învăţământ…. Aveţi grijă, grijă mare de tot, cum vă organizaţi treaba , ca să n-o faceţi de oaie, cum e o vorbă românească…

  • Daca dl Titel va accepta sa aglomereze clasele cu copii veniti din oras, va avea o mare problema la alegeri, mai ales ca acestea sunt dupa inceperea scolii. Noi, parintii copiilor care locuiesc in Maracineni, nu suntem de acord cu acest lucru, mai ales ca va creste riscul de infectare. Asa cum noi am fost demni si nu am lasat clasele goale alegand sa ducem copiii la scoli din oras, il rugam sa ne respecte si sa nu aglomereze clasele cu copii din oras. Vrem ca profesorii sa aibe timp sa se ocupe de copiii nostri, nu sa nu faca fata ca sunt multi in clasa

  • Mai Tereaca,tu chiar “pui botul” la toate gulgutele care iti ajung la urechi? Cum crezi tu ca or sa isi mute parintii copii la niste scoli unde se stie ca atat calitatea actului educational,cat si nivelul profesional al multora dintre dascali este la ” genunchiul broastei”? Nu cunosti rezultatele obtinute de cei care au frecventat aceste scoli la examenele si evaluarile nationale, la BAC ?Nu ne ajung analfabetii functionali pe care ii produc an de an scolile “cu ifose si blazon” de la oras? Foarte probabil, multi dintre cei care se vor muta la scolile de la tara (desi ma indoiesc foarte serios de aceste mutari) vor fi copii care au frecventat anumite scoli din oras, doar din orgoliu si “ifose de boier” ale parintilor. Si,poate nu cunosti, dar multi dintre copii astia, se ocupau mai mult de distractie, decat de scoala. Observ si faptul ca ai devenit “propagandistul sef” al lui Titel de la Maracineni, devenit un adevarat “tatuc” si un ” mic Ceausescu” ce raspandeste lapte si miere, prosperitate si belsug peste comuna Maracineni. Chiar asa sa fie? Poate ca te gandesti si sa propui mutarea capitalei de judet la Maracineni si sa-l propui pe Titel ca prefect.

  • Buzoianule realist, analfabetii functional (nu functionali, cum scrii tu) apar nu din cauza actului educational, ci din cauza ca materialul este unul de toata jena, cu gena slaba si educatie ratata din familie. La cum scrii si ai mereu dubii daca sa pui un i, doi de i sau poate chiar trei de i la finalul unui cuvant, esti unul din sutele de mii care a fost trecut clasa fara sa merite. Repetentia ar trebui folosita din plin la noi, chiar daca profesorii, inspectorii, parintii etc o considera o tragedie, e o sansa in plus, pe care sistemul nu ti-o acorda si ramai agramat sau nu stii tabla inmultirii toata viata. Iar dupa ce termini 8 clase cu mare chin si 3 repetente, nu mai ai tupeul sa faci si liceu si facultate, ci te duci la reparat tevi, unde ti-e locul.

  • Stirea asta, daca ar avea un gram de obiectivism, cred ca se refera doar la elevii care migrasera din rural in urban, in anii anteriori si care acum doar se intorc la origini. Dar atata tot.
    Altfel, nu vad un mega interes pentru parintii din urban, sa-si duca copiii in rural, mai ales la…Maracineni.
    Serios…

  • Nu se intorc nici macar un sfert de sfert din aia care au venit din rural la oras, si-a batut joc cineva de Tereaca cu informatiile astea sau a auzit el prin fata blocului, la babe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.