Participare record! „Vreau să fiu ca tine!”. Iată unde vor ajunge desenele


Participare record.

Peste șapte mii (!) de elevi din Buzău din ciclul primar și gimnazial au realizat câte un desen în cadrul campaniei „Vreau să fiu ca tine – militar”.

Acțiunea s-a derulat în toate cele 18 școli din municipiul Buzău, iar 2500 dintre desene au fost selecționate, ambalate și trimise azi către militarii români din Afganistan (2 colete), Kosovo și Polonia (câte un colet).

De notat că unii dintre copii au scris și atașat desenelor cărți poștale – cu mesaje venite din sufletele lor inocente menite a le ridica moralul soldaților aflați departe de casă și de familiile lor.

Mai mult, câte trei desene din fiecare școală (54 în total) au fost reținute pentru a fi premiate (vezi foto mai jos).

Desenele au fost expuse la etajul unu al Primăriei Buzău, iar astăzi cei 54 de elevi au fost premiați de primarul C-tin Toma și Florina Stoian – inspector școlar general la ISJ Buzău.

Copiii au primit câte un „set pentru o viață ecologică”, constând în diverse reviste și broșuri.

Organizatori au fost Primăria Buzău, Statul Major General al Armatei Române, Fundația „Origini Carpatice” și Inspectoratul Școlar Buzău.

Mai jos s-a inserat o galerie cu fotografii de la evenimentul de azi și cu câteva din desenele premiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.