Party la Buzău! Poliția, Jandarmeria și ITM-ul au protejat petrecerea în loc s-o închidă!

Incident grav petrecut ieri la Buzău – privitor la incompetența/complicitatea autorităților buzoiene vizavi de desfășurarea unei petreceri.

În loc să închidă petrecerea (e interzisă în pandemie!), polițiști, jandarmi, inspectori ITM, ISU etc. au protejat desfășurarea acesteia!

Deși Activistul Buzoian a cerut cu insistență autorităților închiderea petrecerii – „oamenii legii” s-au făcut că plouă – vezi VIDEO mai jos.

Pe lângă autorități, penibili au fost și organizatorii de la TESS.

Deși muzica duduia, iar tinerii veneau cârduri la petrecere (fără mască), organizatorii susțineau că în incintă „se ia prânzul”.

Un alt aspect grav – girat de polițiștii mămăligi prezenți la fața locului – a fost faptul că unui cetățean (cu atât mai mult jurnalist) i s-a interzis (prin folosirea forței) accesul într-un local public!

Ce spune LEGEA

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private (Art. 1, Alineatul 2 – MĂSURI din 10 februarie 2021 pentru diminuarea impactului tipului de risc – Emitent Guvernul României

Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații deschise, cum ar fi cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, saloane (fără a se limita la acestea saloane) (Art. 1, Alineatul 14 – MĂSURI din 10 februarie 2021 pentru diminuarea impactului tipului de risc – Emitent Guvernul României

Petrecerea s-a dat la un local situat pe marginea E85 (sat Gura Câlnăului, în vecinătatea Autorolla).

UPDATE. Comunicat Prefectura Buzău:

„Poliţiştii au readus în atenţie administratorului obligaţia legală de a se asigura că oamenii prezenţi, clienţii, respectă regulile legale în vigoare, precum purtarea măştii, păstrarea distanţei sociale, chiar dacă spaţiul comercial este unul amenajat în aer liber. Întrucât au fost constatate abateri, administratorului i-au fost aplicate sancţiuni totale de 46.500 lei. Sancţiunile au fost aplicate potrivit competenţelor de către Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinara, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Daca abaterile constatate nu sunt remediate sau se vor repeta, se ia în calcul inclusiv suspendarea activităţii operatorului economic”.

Citește și:

loading...

15 comentarii la „Party la Buzău! Poliția, Jandarmeria și ITM-ul au protejat petrecerea în loc s-o închidă!

  • Eu am fost amendata pentru ca am parcat pe linia hasurata, prea aproape de coltul străzii. Și am și mutat imediat. Dar de, eu sunt om cinstit, respect legile. Și mai sunt și femeie. Au dreptate și polițiștii! Cui sa arate puterea organului? Doar nu smecherilor, interlopilor, bombardierilor!! Cu cine sa se măsoare, cu cei care nu se supun legii??? Nu, cu ăștia ca noi, cu frica fata de lege, corecți.

    Răspunde
  • Ai vrut să spui „asta e Poliția la Buzău”, s-a dus buhul de ei, de competenți și corecți ce sunt. Proștii respectă regulile, iar „șmecherilor” protejați de autorități, li se rupe de ele și de fraieri, banul să iasă. Sperăm ca superiorii lor, să ia măsuri drastice împotriva lor.

    Răspunde
  • Polițiști mamaligi?
    Oricum asa ceva nu e admisibil( petrecerea) distribuiți sa vadă cât mai multa lume, poate asa se mai face ceva

    Răspunde
  • Nu ăștia din film sunt vinovați! Ei nu acționează nu din frica față de bombardierii din restaurant, ci de frica șefilor, bombardieri mai mari înfrățiti cu ăștia de prin crâșme.

    Răspunde
  • Si totusi, DE CE s-a intamplat asa ? Care este explicatia si cine au fost aniversatii ?
    Sa stiu eu. Sa nu mor prost.

    Răspunde
  • Tereacă, documentează-te înainte să afirmi ceva.
    Vineri au avut loc discuții la prefectură cu privire la acest așa-zis brunch. Deși reprezentanții IPJ Buzău, dar și cei ai IJJ Buzău, au susținut că adunarea/petrecerea este ilegală, proaspătul prefect a opinat că este legală, motiv pentru care a dispus organelor de ordine să nu intervină pentru oprirea acesteia, ci doar să acționeze în zonă pentru menținerea ordinii (?!). Reprezentanții celorlalte instituții ale statutului nu au avut nimic de obiectat.
    Prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu, deci coordonatorul instituțiilor din ministere la nivel local. Cine nu face politica guvernului este schimbat.
    Așa că, schimbă titlul în „Autorități mămăligi”.

    P.S. Patronul în acte al firmei organizatoare este Sorin Cristea, zis Cazma, dar în spate sunt alții mult mai influenți. Este vorba de politică, de loje, de cluburi selecte…

    P.S.S. Tereacă, caută pe FB și ai să vezi că nu este primul brunch organizat anul acesta în livada de lângă parcul auto.

    Răspunde
  • Conform celor de la Adevărul, cică au fost aplicate amenzi în valoare de 45. 600 lei, asta e bine, se putea suspenda și activitatea. Mă intrigă faptul că nu le-a fost spartă si gașca, după aplicarea sanctiunilor.

    Răspunde
  • Câtă naivitate! Amenzile sunt praf în ochii fraierilor! Fie sunt șterse din „tastatură”, fie contestate și anulate sau transformate în „Avertismente”, „să se învețe petrecăreții minte”! Sau chiar plătite, „eventual în avans” sau pe bune, pt.că această sumă este infima pentru organizatorii parangheliei! Așa că…articol de 2 lei! Trăiască Românica!

    Răspunde
  • Poliția Română facuta de ras de aceste marionete angajate ale MAI. Ofițerul cu burta era supărat ca era in timpul serviciului, ce ar fi băut si ar fi dansat pe mese. Poate data viitoare…

    Răspunde
  • D.le MAI…nu mai tine vrajeala asta la acea petrecere erau toți alintații Buzăului…băiețeii de bani gata…gen…Ră…..cu…proveniți din familii cu influență politică…cu pile la MAI….aveau mașinile parcate…mai ceva că la Mamaia….și nu ne mai da tu prosteala cu discuții și căcaturi…hai sa ne înțelegem!!

    Răspunde
  • Felicitări buzoienii.ro şi Activistului buzoian pentru aducerea acestui caz la cunoştiinţa publică !
    Din păcate, da, unii ,,poliţişti” chiar sunt nişte mămăligi ! Nu se implică corespunzător, iar dacă se implică mai mult se prefac că lucrează, şi în multe cazuri devin lipsiţi de imparţialitate şi corectitudine, empatizând – culmea ! – tocmai cu cei care nu respectă legea şi regulile de conduită socială.
    Asta e şi fi partea cea mai revoltătoare a acestui caz !!
    Nu cea cu angajaţii-bodyguarzi incorecţi şi ameninţători, care în mod sigur l-ar fi bătut şi înjurat pe Activistul buzoian dacă acesta nu ar fi fost ,,înarmat” cu camera de filmat şi calitatea de reporter.
    Dacă ar fi fost prezent şi activistul prahovean Geană acolo, cu siguranţă circul ar fi ieşit maxim !

    Răspunde
  • @Anonim, stai jos, în banca ta, în colțul tău întunecat de lume. Ești prea mic pentru a înțelege și pentru a vedea lucrurile așa cum sunt. Uită-te în continuare la a3 și la rtv.
    Totul este politic, că ne place sau nu ne place. Politicul este în toate și peste tot. Au hulit unii PSD-ul, dar cei aflați acum la putere sunt la fel dacă nu chiar mai toxici pentru țara asta.
    @Anonim ești din gașca prefectului ori a celor aflați la putere?

    P.S. Auraș, cere stenogramele discuțiilor de la prefectură. Dacă există…

    Răspunde
  • Auraș, schimbă titlul! Nu este în regulă să îi acuzi doar pe unii.

    Răspunde
  • Dacă vreți sa vedeți poliția naționala in starea ei naturelă va puteți uita la serialul ,, Las Fierbinți’’, Robiță e de acolo. Toată lumea zice despre Poliția locală ca sunt in ultimul hal. Așa e. Poliția națională e mult, foarte mult sub ei. Hai sa fiți sănătoși, rolul poliției Robita nu e sa slujească cetățeanul ci potențații zilei, ai locului, care sa le dea și lor ceva acolo, pe sistemul Ghiță Pristanda.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.