„Patru șanțuri săpate de-a latul drumului. Ca să ne facem mașinile praf!”

„Domnule reporter, vă rog să veniți azi pe drumul balastat dintre podul Mărăcineni și Parcul Tineretului. Cineva, un om rău, a săpat patru șanțuri de-a latul drumului. Ca să ne facem mașinile praf când trecem pe acolo. Vă trimit și câteva poze, dar nu știu cât de bine se văd șanțurile în ele”

Câteva ore mai târziu, reporterul a ajuns la locul indicat. Reclamația e întemeiată.

Probabil că fotografiile nu redau fidel șanțurile, dar șoferii mașinilor mici și mari sunt nevoiți acum să oprească pentru a nu-și avaria vehiculele.

Arătat cu degetul de unii dintre șoferii nemulțumiți, proprietarul service-ului învecinat zice că n-a făcut-o el.

„Nu-i de acum, ci de vreo două săptămâni. S-a întâmplat într-o sâmbătă. Ziua, nu seara. Am venit dimineața, nu erau, și apoi seara să dau mâncare la niște câini, și erau. Mi s-a reproșat și mie, și băieților care lucrează la service: „Ce-ați făcut, mă ?” Dar n-am fost noi, nici nouă nu ne convine. Chiar ne-am bucurat astă toamnă când au venit cei de la firma care face noul parc și au balastat și compactat drumul. Am o cameră de supraveghere care bate-n drum, uite că nu m-am gândit până acum, poate o să pun pe cineva să caute înregistrarea”.

Cu excepția celor patru șanțuri drumul e acum circulabil, de la pod de la Mărăcineni până la Bazinul Olimpic

Posibilă explicație. Șanțurile s-ar putea să fi fost făcute pentru a-i descuraja pe unii șoferi care circulă cu viteză (după primenirea drumului) și ridică praful.

De ce e important acest drum

În curând, Strabag va începe lucrările pe Bd. Unirii și pe segmentul dintre avion și podul Mărăcineni. Atunci va fi „nebunie”, mai ales dimineața și după ora 16.00, iar drumul balastat ar putea prelua cel puțin 25% din trafic.

O problemă e aici, din cauza unui gard (partea dreaptă în poza de mai sus) care n-are niciun rost. Din cauza acelui gard pe o bucată de 50 de metri nu se poate circula pe două sensuri
Altfel, drumul a fost aranjat de utilajele și muncitorii de la noul parc. Expresia „să le dea Dumnezeu sănătate” e folosită des de șoferii care folosesc deja acest drum pentru a evita zona aglomerată de la avion

Citește și:

loading...

3 comentarii la „„Patru șanțuri săpate de-a latul drumului. Ca să ne facem mașinile praf!”

  • În primul rând varianta asta nu e „drum”. E catalogat pe undeva ca drum, cine îl administrează, e semnalizat, etc.??
    Aici ești pe coclauri, off-road, ce vrei, numai drum nu e.
    De exemplu, pe coclauri nu se aplică regulile de circulație și nu te va despăgubi nimeni în caz de accident.
    Deci nu mai încurajați aberații ilegale.
    Până când nu va fi amenajat, semnalizat și declarat ca drum, această variantă sub nicio formă nu poate fi recomandată pentru a fi practicată.
    Nu ​poți să încurajezi o practică ce ține mai degrabă de vestul sălbatic decât de civilizație!
    În al doilea rând, legătura cu acest drum spre bazinul olimpic se face iarăși în mod ilegal printr-o spărtură abuzivă în gardul Experimentalei, de
    soarta căreia nimeni de la primărie nu este interesat de mulți ani de zile.
    În al treilea rând, porțiunea de la acest spărtură și până la compania de apă este pe un singur sens!!
    În concluzie, ori se amenajează legal această variantă, ori trebuie închisă, adică gardul trebuie astupat la loc, chiar dacă în zonă niște băieți deștepți și au făcut case în mod abuziv. Pot ajunge la ele de la pod dacă doresc, peste câmp.
    asta trebuie aplicat: LE-GEA. Îi pasă cuiva de ea în Românica?!??
    E clar că la acest aspect primarului se pare că nu îi pasă!
    Atunci, de exemplu, noi cui trebuie să ne adresăm dacă primarului nu îi pasă? Lui Dumnezeu?

    Răspunde
    • Răspuns pt. Cristian. Trebuie ca primăria să lărgească acest drum (în cele două locuri cu probleme, e loc, din fericire) și să-l asfalteze. Ar fi de mare ajutor pentru traficul de pe Bd. Unirii

      Răspunde
  • Aveți dreptate, dar să acționeze atunci!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.