Pe ce trebuie să mai dea părinții 20 de lei ?

Miniștri, inspectori, profesori, etc. se plâng că tinerii stau toată ziua pe facebook sau la tv și mânâncă de la fast-food în loc să facă sport.

Numai că toți cei enumerați mai sus au grijă să le pună bețe-n roate elevilor în a face ora de sport.

„Trebuie adeverință de la medicul de familie. Cine nu are adeverință nu intră. Și dacă nu aduce deloc nu i se încheie media la sport. Dar, așa e dintotdeaua. Niciun profesor nu-și mai asumă responsabilitatea. Și nu e până la urmă că așa cer profesorii de sport, așa scrie într-un ordin de ministru”, zice Marian Boldișteanu, inspectorul de sport din cadrul ISJ Buzău.

Boldișteanu și toată tagma enumerată mai sus nu țin seama de un aspect. Că adeverința de la medicul de familie, o hârtie cu valoare aproape zero, îl costă pe părinte timp și bani. O oră cel puțin de pierdut cu drumul și așteptatul la cabinet, plus cei 20 de lei încasați de medicul de familie. Și dacă părintele e divorțat/șomer/sărac și mai are și trei copii ?

„Păi ce, se iau bani pe aceste adeverințe ? N-ar trebui. Vorbiți vă rog la DSP să nu se mai ia bani pe adeverințe. Într-adevăr, poate fi o problemă pentru cei mai săraci și cu mai mulți copii. Deși până acum n-am auzit”, adaugă Boldișteanu.

Pentru că este un serviciu la cerere, care nu face parte din pachetul de servicii decontate de casele de asigurări, eliberarea adeverinței este taxată de medicii de familie.

Iar unii părinți, dacă tot sunt enervați de această plimbare la medicul de familie, îi cer acestuia în loc de adeverință, scutire medicală. Mai ales dacă au la clasă un profesor de sport mai riguros, care nu le pune din oficiu nota 10.

Și uite-așa, miniștrii, inspectorii, profesorii etc. se plâng mai apoi că au puțini copii la ora de sport pentru că unii dintre elevi au venit cu scutiri.

Când reporterul buzoienii.ro a făcut școala nu era nevoie de nicio adeverință și niciun profesor de sport n-a fost responsabil cu nimic dacă vreun elev dintr-un milion s-a prăbușit la ora de sport.

Citește și articolul: Aseară: Un BMW a spulberat două căruțe cu cartofi între Smeeni și Brădeanu

Se întâmplă să se mai prăbușească și acum, cu tot cu adeverința de 20 de lei.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Pe ce trebuie să mai dea părinții 20 de lei ?

  • Personal cred ca la dexteritati (sport, muzica, desen) nu ar trebui sa se dea note si sa se incheie medii in schimb profesorii ar trebui sa faca o gama mai larga de activitati nu doar atletism, handbal, fotbal, baschet de primavara pana toamna si gimnastica iarna, ar trebui organizate activitati de aerobic , ceva care sa atraga si pe copilul grasut spre obez sa ii insufle dragostea pentru miscare dupa posibilitatile fizice ale fiecarui elev.Profesorul de desen trebuie sa gaseasca cum sa-i dezvolte simtul artistic si elevului care nu poate trage doua linii pe o coala de desen si cel de muzica sa dezvolte simtul artistic si celor afoni .

    Răspunde
  • Cu ce e vinovat inspectorul ca respecta o prevedere legala? De ce nu se indreapta diatriba autorului catre Ministerul Sanatatii care ar putea sa elibereze aceste adeverinte gratuit, in baza unui protocol. Scrierea adeverintei dureaza 2 minute. Obtinerea ei, daca dureaza atat cat spune autorul, e in raspunderea medicilor de familie, nu a inspectorului/profesorului de sport. Despre ei, numai de bine. Prea este evidenta dorinta de a lovi doar intr-o directie. Si apoi, acea adeverinta nu trebuie prezentata intr-un interval limita de timp, poti face o programare telefonica, iar medocul o poate elibera foarte rapid, avand in vedere ca isi cunoaste foarte bine pacientii, le stie istoricul etc. Sau asa ar trebui sa fie. Dar e mai usor sa gasim vinovati si sa aruncam cu vorbe asa zis jurnalistice.

    Răspunde
    • Păi cine solicită adeverința respectivă, profesorii de sport sau medicii de familie ? Profesorii de sport, dacă nu sunt de acord cu adeverința / taxa, ar trebui ei să vorbească (eventual să strângă semnături) la ministerul educației să retragă ordinul respectiv. Tagma profesorilor de sport (o întreagă armată) trebuie să dicteze ministerului educației, nu ministerul lor.

      Răspunde
  • Dacă tot mergem la medicul de familie sa luam o adeverință… ca este pregătit să facă educație fizică (waw) nu ar putea să elibereze si o adeverință de SCUTIT SI LA RELIGIE … pt ca obosește cand face sport (crucea mare). Ce ziceți? Nu ar fi ok sa se facă invatamant doar la distanță… cu adeverințe… ce draci mai cautam la scoala?

    Răspunde
  • Cata stiinta au unii!!!! Dragilor, nu cerem noi profesorii acea minunata adeverinta! Nu putem sa ne ducem noi cu jalba in bat la minister! Avem multe alte hartii de conceput, completat, eliberat, prezentat la scoala! Noi doar ne conformam asa cum face TOATA lumea, fiecare pe munca lui, la locul lui! Eu, nu sunt …..un robot sa scanez copilul sa vad ce probleme are! In trecut, multi poate au uitat, aveam la scoala medic de medicina generala si medic stomatolog, iar fiecare copil avea o fisa. Acea fisa continea date de la medicul de familie iar cel de la scoala decidea DACA elevul este APT/INAPT. Eu, una nu.mi asum raspunderea unui copil sa vina la ora mea, fara acordul medicului, pentru ca multi, NU isi doresc sa fie scutiti si isi ascund eventualele probleme! (Vorbesc de elevi din mediul rural) Am gasit o solutie, la nivel de comuna si anume, EU, intocmesc tabele pe clase si medicul de familie, respectiv cel din comuna, pune avizul pentru copil. Acest lucru este posibil datorita medicului care isi cunoaste pacientii,unii cu situatii precare! Se cere ALTCEVA decat…..atletism…handbal….etc…..Cereti voi parintii sa fie asigurate conditii pentru AEROBIC…..etc, noi profesorii iubim meseria pentru ca altfel alegeam …..altceva!

    Răspunde
    • N-am înțeles care e responsabilitatea dvs. ca profesor dacă, Doamne ferește, moare un copil la ora de sport. În cazul ăsta, cel mai nefericit, ce reponsabilitate legală ai tu ca profesor de sport ? A murit, asta e, ghinion, doar nu e vina ta ca profesor de sport.
      S-o luăm și invers, moare unul care are adeverință. Și ? Răspunde cineva pentru asta ? Nimeni! Și corect e nici să nu răspundă cineva. Au murit o mulțime de fotbaliști pe teren, Hâldan, Vrăbioru, Ekeng etc. Ăștia aveau super-adeverințe, că erau controlați și răscontrolați. A răspuns cineva pentru asta ?
      Să recunoaștem că faza asta cu adeverința e egală cu zero, e doar ca să punem oamenii pe drumuri și să mai cheltuie aiurea niște bani.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.