Pe cine a ales Neagu să reprezinte CJ Buzău la Gloria

E surpriza zilei din fotbalul buzoian.

Gigel Guiu, „sufletul” Metalului, va fi unul din reprezentanții CJ Buzău în Consiliul Director (de 5 persoane) de la Gloria.

Neagu a votat deja pentru Gigel Guiu. Mâine, la ora 10.00, propunerea șefului CJ Buzău va trebui votată și de consilierii județeni

Gigel Guiu are o relație foarte bună cu Emanoil Neagu, cei doi colaborând și la Metalul. Prin numirea, inspirată, a lui Guiu la Gloria, Neagu reușește inclusiv apropierea/reconcilierea celor două cluburi de tradiție din oraș.

Metalul ar urma să devină o pepinieră pentru Gloria, dar și invers, Gloria și-ar putea roda jucătorii tineri/reveniți după accidentări severe la Metalul.

Cel de-al doilea reprezentant al CJ Buzău în Consiliul Director de la Gloria va fi Dragoș-Ionuț Cefălan (Șef Birou audit public intern în cadrul aparatului de specialitate al  Consiliului Județean Buzău).

Din partea Primăriei Buzău în Consiliul Director vor fi votați tot mâine într-o ședință CLM (ora 08.30) – Cristi Ceaușel șeful Direcției Economice și Eduard Pistol – secretarul Primăriei Buzău.

Vezi, mai jos, proiectul de hotărâre care se va afla joi la ora 10.00 pe masa consilierilor județeni (CLICK pe săgeată pentru pagina următoare).

pr.-110-Fotbal-Club-Buzau

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.