Pe cine preferă Ciolacu dintre Burleanu și Lupescu

La finalul unei conferințe de presă în care s-a vorbit în principal despre administrație și politică, Ciolacu a aruncat la ridicarea de pe scaun două vorbe și despre fotbal:

„Și să știți că eu țin cu Lupescu”, a spus Ciolacu, fără ca spusele sale să fie băgate prea mult în seamă.

Deunăzi, reporterul buzoienii.ro l-a rugat pe șeful PSD Buzău să detalieze:

„Nu am prea multe ce să vă spun. Doar că dintre Burleanu și Lupescu îl prefer pe ultimul. A fost un fotbalist pe care l-am respectat, e un tip educat, instruit, bine văzut în lumea fotbalului mondial. Sunt convins că va face bine fotbalului românesc dacă va ajunge președintele FRF”, a spus Ciolacu, mai degrabă din postura de microbist, decât de politician.

Plasarea lui Ciolacu de partea „Generației de Aur” a fost vizibilă și când l-a numit – alături de Mihai Tudose – pe Gică Popescu în funcția de consilier al primului ministru.

Citește și articolul: Apariție de ultimă oră în fața Tribunalului. „Va fi foarte frumos”. Iată ce mai urmează a se face

Interesant este că, deși Ciolacu s-a plasat de partea lui Lupescu, cluburile din Buzău care vor vota pe 18 aprilie la scrutinul pentru șefia FRF, sunt mai degrabă de partea lui Burleanu.

Mai mult, Buzăul pare să fie un fief al actualei conduceri a FRF, legătura fiind făcută de Gabriel Bodescu, buzoianul care este mâna dreaptă a lui Burleanu.

Atât Bodescu, dar și Burleanu, au venit des la Buzău în ultimii ani, susținând prin diverse activități atât cluburile locale, cât și activitatea AJF Buzău.

Referitor la Lupescu, e posibil ca acesta nici să nu ajungă la Buzău în campania sa electorală, fiind probabil informat că votanții de la Buzău joacă majoritar în echipa adversă.

Citește și articolul: VIDEO: Așa ceva n-ați mai văzut. Drifturi cu duba aseară în parcarea Kaufland Sud Buzău

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Pe cine preferă Ciolacu dintre Burleanu și Lupescu

  • În materie de sport ,m-ați pierdut ,să știți .Am auzit și eu de Steaua și cam atât .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.