Pericol maxim! Tir cu azotat de amoniu răsturnat pe șosea! Circulație oprită pe o rază de 1 kilometru!

Stare de alertă în județul Buzău pentru a nu se repeta un al doilea caz Mihăilești.

În urmă cu câteva minute un tir încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe șoseaua spre Slobozia, la doi kilometri de Padina.

Salvatorii și poliția rutieră au decis oprirea circulației pe DN2C la un kilometru distanță de locul accidentului în ambele sensuri.

Tirul transporta 42 de tone de azotat de amoniu, iar la fața locului s-au constatat scurgeri de combustibil. Din fericire, vremea e rece, iar autoaprinderea carburantului e exclusă. Pompierii acționează pentru îndepărtarea populației din zona cu pericol de explozie.

Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii de la secția rurală Pogoanele. Aceștia au decis întreruperea circulației pe distanța minimă de protecție de 800 de metri.

Vom reveni cu alte informații.


Pentru buzoieni un astfel de incident suscită îngrijorare maximă după ce în mai 2004 la Mihăilești un camion încărcat cu 2o de tone de azotat de amoniu a explodat.

Atunci au murit 18 persoane (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 au fost rănite grav.[1]

Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri[2] s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Cei trei reprezentanți ai firmelor care au asigurat transportul și livrarea azotatului de amoniu, Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL și Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova au fost condamnați la câte patru ani de închisoare[3].

 

loading...

Un comentariu la „Pericol maxim! Tir cu azotat de amoniu răsturnat pe șosea! Circulație oprită pe o rază de 1 kilometru!

  • Să ne ferească Dumnezeu pe toți ,pentru că tot noi suntem cei păcătoși .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.