Peste o oră. Surpriza din interior

UPDATE: A avut loc inaugurarea pasajului, dar fară expoziția fotografică din interior – care este încă în lucru.

La deschiderea pasajul pentru public au fost prezenți primarul C-tin Toma și vicele Ionuț Apostu, dar și patronul firmei care a executat lucrarea, Victor Vasilescu de la Integral.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Peste o oră, azi la ora 13.00, buzoienii sunt invitați la inaugurarea unui nou obiectiv. Este vorba de pasajul de pe Bd. Unirii dintre Catedrala Sf. Sava și fostul coafor Doina. 

De la preluarea mandatului, primarul Toma a primit mesaje de la numeroși buzoieni care îi solicitau să pună redeschiderea pasajului pe lista de investiții. După un proces destul de anevoios (realizarea documentației, proiectare și execuție) astăzi pasajul va fi inaugurat.

„Avem și o surpriză pentru buzoienii care vor folosi pasajul. Spațiul interior va fi folosit pentru diverse expoziții. Va fi și una permanentă, la intrarea dinspre catedrală, cu imagini istorice ale Buzăului – după modelul Căii Eroilor. O primă imagine va fi copia documentului, a scrisorii din 374 către în care se vorbește despre martiriul Sf. Sava”, a anunțat primarul.

Rămâne de văzut în săptămânile viitoare câți buzoieni vor folosi pasajul (și, astfel, dacă s-a meritat investiția) și în ce măsură s-a reușit o bună hidroizolație a tunelului subteran. 

loading...

4 comentarii la „Peste o oră. Surpriza din interior

  • Daca se vor pune si camere ptr supraveghere, ca sa nu se transforme in dormitor ptr boschetari, fumoar ptr drogati si loc de violuri ptr obsdatzi, vom avea un pasaj ca-n Dubai sau Hong Gong.
    Tzin sa remarc si ca documentul din 374 n-are nicio tangentza cu localitatea Buzau, ptr ca se refera doar la raul in care a fost martirizat Sf Sava Gotul, rau existent cu denumirea de Musaios [izvoarele grecesti] sau Busaeus inca de pe timpul regatului dac…….[Leo]

    Răspunde
  • Parca era vorba ca se vor monta sisteme de supraveghere contra vandalistilor. De ala de ce nu precizati nimica. Inaintea primei deschidere ii facuse peretii plini ca de crăciun. unde este siguranta cetatenilor?

    Răspunde
  • Acum catva timp, d-l Primar il facea cu oua si cu otet pe d-l Vasilescu pentru ca si-a batut joc de buzoieni cand a varuit Palatul Comunal in culori rozalii. Pe urma l-a mângaiat pe crestet pentru ca din cauza firmei lui Vasilescu s-a intarziat darea in folosinta a podului de la Vadu Pasii peste raul Buzau. I-a dat dreptate in litigiul firmei lui Vasilescu cu cativa cetateni care-si revendicau dreptul de a folosi o alee a domeniului public si pe care a pus stapanire Integralul cu acte care nu exista. Actele cetatenilor au fost contestate in instanta dar actele de proprietate ale Integralului nu s-au prezentat nici pana azi cand o hotarare judecatoreasca cel putin „stramba” a dat dreptate primariei si Integralului. Iar acum cand s-a inaugurat, dupa multe si sustinute eforturi un amarat de pasaj pe jumatate construit in epoca boşcodistă, se bucura de parca ar fi inaugurat un pod peste raul Buzau pe D.N.2 cu 4 fire de circulatie auto si 2 C.F. plus centura de nord de ocolire a orasului care face legatura intre Braila si Rm.Sarat. Bucuria este macar deplasata avand in vedere ca d-l Vasilescu a fost si este un imbogatit pe căi indoielnice dupa lovitura de stat din 1989.

    Răspunde
  • Mai lipsește ceva de la pasaj: un mod de folosire de către persoanele cu dizabilități și părinții cu copii mici (în cărucioare)… dar presupun că pasajul nu este și pentru ei…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.