Piața de energie electrică s-a liberalizat complet. Ce înseamnă asta pentru tine (P)
Începutul de an a venit cu schimbări importante pe piața de energie electrică. De la 1 ianuarie 2021, prețul electricității este stabilit în mod concurențial, în funcție de cerere și de ofertă.
Acum toți consumatorii casnici, indiferent de localitatea din care provin, au libertatea de a-și alege orice furnizor doresc și oferta ce li se potrivește, la un preț competitiv.
Enel Energie acoperă nevoile clienților din toate zonele țării.
Aceștia au garanția unor prețuri fixe la energia electrică pentru perioada aleasă și pot gestiona totul online: de la semnarea contractului, până la primirea și plata facturii. Mai mult, pot alege oferte cu servicii și produse cu valoare adăugată, precum asistență la domiciliu, asigurarea locuinței sau achiziționarea de aparatură electronică cu plata în tranșe și cu serviciul de instalare inclus.
Puteți semna oricând un contract la preț concurențial cu un furnizor nou, indiferent de localitatea în care vă aflați
Nu există un termen limită pentru selectarea unei oferte la electricitate! Liberalizarea completă a pieței de energie vă ofera libertatea de a selecta oricând furnizorul de energie și produsul care vi se potrivește cel mai bine, la un preț competitiv, indiferent de locul de consum.
Clienții casnici care nu vor opta pentru o ofertă de pe piața concurențială vor continua să fie alimentați cu energie electrică, la preț de serviciu universal. Până cel puțin la 30 iunie 2021, aceștia vor beneficia, conform reglementărilor, de o reducere comercială acordată de către furnizor. După această dată, pot oricând achiziționa un produs de pe piața liberă sau rămâne la prețul de serviciu universal, în cuantumul stabilit de fiecare furnizor de ultimă instanță, pe criterii competititve.
Puteți alege o ofertă la electricitate online, telefonic sau în magazinele dedicate
Indiferent ce tip de contract pentru energia electrică aveți, la preț concurențial sau de serviciu universal, puteți oricând opta pentru o nouă ofertă, pe piața liberă. Procesul este unul simplu și rapid. În cazul în care sunteți deja client Enel, e nevoie doar de actul de identitate și de semnătură. În cazul celor care semnează pentru prima dată un contract cu Enel, sunt necesare actul de identitate, actul de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință, ultima factură de la vechiul furnizor și semnătura celui care va fi titular de contract. Liberalizarea completă a pieței de energie vă ofera libertatea de a alege oferta care vi se potrivește cel mai bine, indiferent de furnizorul de electricitate sau de locul de consum. În cazul Enel, puteți selecta un produs accesând www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, suna la 021.9977 sau puteți merge în magazinele Enel ori în cele operate de parteneri Enel.
Semnarea online a unui contract de furnizare, în doar trei pași
Chiar dacă aveți sau nu un contract pe piața concurențială, puteți alege oricând o nouă ofertă la electricitate, inclusiv online. În cazul Enel, pasul 1 este să intrați pe www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, și să alegeți produsul potrivit. După selecția ofertei, începe procesul de contractare online, adică pasul 2. Introduceți o copie a actului de identitate și, dacă sunteți client nou, actul de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință și ultima factură de la vechiul furnizor. Pasul 3 – semnați digital în spațiul alocat pe ecran, dar nu înainte de a vă da acceptul pentru oferta aleasă.
Potrivit regulilor în vigoare privind contractarea la distanță, contractul de furnizare electricitate se consideră încheiat doar când primești pe un suport durabil, inclusiv electronic, documentele contractuale finale care vor purta semnătura digitală executată de tine în pașii inițiali ai procesului de contractare, și doar când îți dai acordul prin acceptarea acestora pe link-ul transmis pe e-mail la final.
Important de știut că….
Liberalizarea pieței de energie nu duce la deconectarea clienților! Tranziția de la serviciul universal la piața concurențială sau schimbarea ofertelor concurențiale nu afectează cu nimic alimentarea cu electricitate a consumatorilor casnici. Mai mult, trecerea de la un furnizor de ultimă instanță (FUI) la alt furnizor, FUI sau furnizor concurențial, nu implică niciun cost suplimentar sau modificări tehnice, cum ar fi schimbarea contorului electric ori întreruperea alimentării cu energie electrică. Toţi clienţii finali de energie electrică au dreptul să îşi schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.
frumos spus… dar de ce oare opretul reglementat de distributie … stabilit ca monopol (de catre stat prin ANRE) … este diferit de la o zona la alta?