Poliția Locală s-a sesizat în cazul mesajelor considerate amenințătoare

Un cetățean a întrebat pe site-ul domnule primar.ro cât de legale sunt mesajele postate pe gardul unui imobil de pe strada Col. Buzoianu prin care șoferii sunt avertizați că s-ar putea trezi cu roțile sparte dacă vor parca în fața porții respective.

„Aș vrea să vă întreb cât de legale sunt “indicatoarele rutiere” cu amenințarea de înțepare a roților montate de proprietarul imobilului din str. Colonel I. Buzoianu, nr. 30 Bis ? Consider ca erau suficiente acele indicatoare cu parcarea interzisă și nu mi se pare deloc normal să “prolifereze” astfel de mesaje amenințătoare în spațiul public”.

Poliția Locală s-a sesizat vizavi de apariția acestor inscripții, pe care le consideră ilegale.

Astfel că marți s-a procedat la sancționarea proprietarului cu suma de 200 de lei.

Cum acesta nu a îndepărtat plăcuțele respective, agenții au revenit ieri și au mai dat o amendă de 200 de lei.

Astăzi, se va proceda la creșterea cuantumului sancțiunii, de la 200 la 500 de lei, în caz că proprietarul nu se va grăbi să le dea jos.

„Proprietarul a fost sancționat cu amendă între 200-1000 de lei conform legii 61/1991 art.2, pct. 1 privitor la amenințarea cu acte de violență împotriva bunurilor și persoanelor de natură să tulbure liniștea și ordinea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestota” – comunicat Poliția Locală Buzău.

La această situație s-a ajuns după ce proprietarului imobilului i-a sărit muștarul întrucât s-a întâmplat des să nu poată să-și bage ori scoate mașina din curte.

E drept că zona respectivă (capătul străzii Col. Buzoianu înspre Bd. Unirii) este una aglomerată, locurile de parcare fiind insuficiente față de volumul mare de mașini.

Citește și articolul: Șoferul a intrat pe contrasens și s-a oprit în copacul de pe marginea E85. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii în “Poliția Locală s-a sesizat în cazul mesajelor considerate amenințătoare

  • Nu i-a sarit nici un mustar ca nu poate sa bage sau scoata masina in curte.
    Cine sta in zona stie exact ca nu baga si scoate nimic in curte, nici nu are loc amenajat pentru asa ceva. Portile sunt facute ca scuza pentru a rezerva spatiul din fata gardului pe post de parcare sub motivatia de a nu bloca accesul. Si asa fac majoritatea celor din zonele cu case.

  • Daca tot a primit amenzile le si plateste ?

  • Dacă parcarea cu pricina nu era privată ,adică să fie închiriată contra cost ,categoric acolo putea parca orișicine .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.