Prefect Buzău: „E grav! Părinții și bunicii noștri sunt în pericol”

După poziția radicală de ieri („sunt total împotriva deschiderii școlilor”), noul prefect de Buzău a produs și azi o declarație severă.

„E cea mai gravă situație medicală din jud. Buzău. Părinții și bunicii noștri care nu s-au vaccinat sunt în pericol. În acele ambulanțe din curtea spitalului sunt, de fapt, pacienți care au nevoie de Terapie Intensivă. Dar, nu pot ajunge la ATI pentru că toate locurile sunt ocupate. Iar la Terapie Intensivă, din păcate, se eliberează un loc doar pe cale naturală”, a spus azi Daniel Țiclea.

Prefect Buzău: „Acum e mult, mult mai grav decât în valurile precedente. Vedeți și dvs., Ambulanța Buzău a devenit practic, cu personal, salvări și echipamentele medicale, secție a spitalului”

Ambulanțele au fost transformate în rezerve de spital

Zece paturi noi, de mâine

Prefectul l-a lăudat azi pe managerul spitalului județean: „Domnul Damian a reușit, nu știu cum, că e criză în toată țara, să procure 10 noi concentratoare de oxigen. Se vor înființa astfel zece noi paturi pentru pacienți Covid la spitalul Gârlași, într-o incintă nefolosită a secției Dermato-Venerice”

Țiclea a făcut și o nouă referire la deschiderea școlilor: „Amânarea școlii cu prezență fizică e cel mai mic rău posibil. Haideți, să ne mai ținem acasă copilașii o perioadă, pentru a ne salva părinții și bunicii”.

Citește și:

loading...

12 comentarii la „Prefect Buzău: „E grav! Părinții și bunicii noștri sunt în pericol”

  • Inca o dovada ca politrucii din rrromanika sunt buni de pus pietroi pe varza ! Incapabili si fara viziune mananca banii contribuabililor degeaba !

  • Bukk, asta e tot ce ai inteles tu, din situatia asta, ce sa-i faci!

  • La scoala nu pot, dar la distractie pot.
    Cum faceau inainte iarna cand ningea, dadeau politicienii vacante extra pe motiv de zapada si in zilele alea se umpleau statiunile de copii… pana la scoala din oras nu puteau sa se deplaseze din cauza zapezii, dar pana in statiuni nu era problema. Politicienii se foloseau de pretextul zapezii ca sa se asigure ca se pot umple statiunile de turisti, ca acolo aveau interes financiar.
    Asa si aici, se folosesc de santajul cu scoala inchisa ca sa santajeze parintii sa se vaccineze si sa isi vaccineze copilul impotriva vointei lor, ca ei au interese financiare si politice pe partea asta.
    Iesiti afara cand nu ploua, sa vedeti ca acesti copii se strang in grupuri mari si isi traiesc viata, bucurosi ca au scapat de puscaria numita scoala.
    Cand ploua adolescentii cei cu parinti mai avuti ce au masini sau care au prieteni cu masini se inghesuie cate minim 4 intr-o masina si se plimba prin oras, pe la Mc, pe la diverse.
    E o cretinatate ce sustine prefectul, e rupt de realitate si actioneaza doar in mod rau intentionat ca asta ii aduce lui beneficii politice si financiare de la „jupan”. Mai grav e ca incearca sa ameninte subtil oameni din sistem sa faca cum i-a venit lui ordinul de la „jupan”.

  • Domnul politruc șef la prefectură mai bine ar asigura in școli măști ,dezinfectanți , materiale de curățenie și igienă și teste COVID gratuite pentru elevi și profesori , ar promova vaccinarea și nu ar merge pe varianta economică a învățământului online. Prefectul pare la fel de arogant si,, deștept” că premierul demis .

  • În sfârșit un om de bine, care se găsește la oameni. Comentacii de mai sus, dați o roaita pe la spital, poate conștientizați gravitatea situației. Dacă nu, sunteți de plâns. Felicitări dnului Prefect!

  • „NO NAME” de cord cu comentariul tau.
    Pentru restul postacilor, se vede ca ori va vedeti doar interesul personal, ori sunteti inconstienti.
    Uitati-va si asculati in jurul vostru. Virusul strange latul in jurul nostru, numai si numai cu ajutorul nostru. Noi suntem cei ce-l facem de temut.

  • Astia numai prefecti unul si unul au reusit sa produca. Eu zic ca intre un ignorant si actualul, nu e nicio diferenta. De ce? Pai orice ignorant poate interzice, dar doar un om, cu judecata, logica si experienta poate produce rationamente evoluate. Nu e cazul.
    Prefectul sa ceara medicamente si o informare corecta a populatiei, cu numarul total de decese, pe varste si statut (vaccinat sau ne), pentru ca in tarile alea de ne place sa luam noi lumina mor cei vaccinati pe capete, infectati sau nu (nu dau eu lectii Redactiei despre cum si unde sa caute informatiile, cum ar fi pe siteul min sanatatii din UK…). Evident ca nu o va face iar la final vor da vina unii pe altii si toti pe OMS. Si tot evident ca noi vom muri de foame, nu ei. Asa pandemie, tinuta in spatele usilor inchise din spitale, eu n-am mai pomenit, istoric vorbind.
    Dar daca-mi e permisa o intrebare si poate o duce mai departe Redactia, cu prima ocazie:
    Daca in Diaspora sunt peste 5 mil de romani (asa s-a spus la alegerile din 2019, deci trebuie sa fie o cifra corecta, nu!!?), iar copiii sub 14 ani, adica aia de nu e inca obligatorie vaccinarea si nici nu sunt vreo categorie de risc, sunt peste 3 milioane (INS), de ce cresc numarul de decese si infectari daca procentul corect al vaccinatilor este de in jurul la 60%. Pentru ca 7 milioane de vaccinati (cum se spune) din 12-13 milioane de romani vii si prezenti in tara, asupra carora exista aceasta ”obligativitate” mascata cinic, atat inseamna.
    Iar pentru ceilalti inteligenti speriati de bombe, sa stiti si voi ca nu statul confera drepturile cetatenesti, si nici nu le redistribuie dupa cum are chef, decat daca va e dor de tiranie. Statul doar le gestioneaza, pentru ca romanii inca se nasc egali intre ei si cu toate aceste drepturi si libertati fundamentae.

  • Ar fi recomandat ca autoritățile îndreptățite și cu prefectura sa înțeleagă sa verifice și sa ajute personalul și populația implicată direct in lupta cu covid19, gestionarea crizei este acum f important deoarece nu este bine gestionata nici acum după timp au trecut multe luni de la începutul pandemiei, sau cheltuit multe resurse, multă energie(stres uman și bani ) și nici acum nu este transparentă și eficacitate in gestiunea acestei crize/pandemii…
    Am trăit momente de grele cu toții , iar eu și fam mea chiar am trecut prin momente de groaza împreuna cu multe alte familii;
    Luni a trebuit sa mergem la spitalul județean BZ să-l identificam și să-l ridicam tata decedat și tare greu și dificil a fost și aceasta in mare parte datorită direcțiunii nu a celor care munceau direct ci doar a birocrație care e f ineficienta
    Am cules date și INFO din aceasta experiența și voi informa mai departe autoritățile indreptatite care pot verifica și schimba situația… de criza gestiune
    De exemplu :ca și multe fam am așteptat in fata spitalului multe ore … la un moment ora9’30h directorul UPU dl. Zoican cred ca se numește el, apare așa deodată la serviciu și întrând pe USA unde așteptau multe fam el începe sa dea ceva explicații și INFO utile și neuroleptice și asta așa fără sa sa prezinte cine ar fi dinsul ; noi am întrebat dar cu cine stam da vorba cine este dinsul? El “zeflemitor “ spune: “un om de pe strada “ și apoi trece prin USA închisă noua, celor ce așteptam, trece și de agentul de paza fără verificări.
    Noi cei ce așteptăm am întrebat cine e dinsul care a putut trece înăuntru fără verificări? ….
    Nimeni din cei ce așteptau nu știu procedura de verificare și ridicare a morților cei indreptatiti a te informa corect “zeflemitori” incompetenți …
    Mai multe va descriu in alte împrejurări …
    Toate bune va doresc, romani buni!

  • @Romulus…si ia zi-ne noua acuma, cam ce ar urmarii astia sa ne vaccinam in masa ?! Ia zi, eruditule, abia astept !

  • Sa i fie rusine !
    Alt terminat!
    Offf…dl prefect esti…..

  • @Catalin, ti-a răspuns domnul Mîțu și o vor face și alții, nu pentru că am eu premoniții ci pentru că tot ce se întâmplă ”afară” a urmat și va urma la noi. Evident că în faze ulterioare, cam după importanța nației. Ce va urma ți-a spus Arafat: nu e bun tratamentul cu pastile, chiar dacă e inventat în aceeași zi de Pfizer și ăia din Anglia, bun e vaccinul care nu imunizează și, iată, produce eternitate.
    Tu poți fi naiv, nu mă obliga pe mine să-ți explic de ce! N-ai înțeles din prima, nu o s-o faci în veci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.