Premieră la Buzău. De azi a început să funcționeze

Domnul din imaginea de mai sus se numește Iulian Horneț. Se prezintă ca fiind inventator.

„Da, eu am gândit și pus în practică tot ce vedeți dvs aici”.

Suntem în cartierul Integral (cinci blocuri muncitorești, vizavi de Drăgaică, 400 de locuințe), la centrala termică a cvartalului.

Prima din mun. Buzău unde se instalează o centrală de cartier pe bază de peleți (biomasă) după o tehnologie pusă la punct de fondatorul firmei ecoHornet.

„Megawatul produs de această centrală e de 3-8 ori mai ieftin decât cel produs în sistemul centralizat. Și de 2-5 ori față de cel produs folosind centrale cu gaze naturale. După cinci ani de studii, cercetări și experimente am creat tehnologia ce pare unora imposibilă. Arzătorul care arde peleți fabricați din tot ce arde. Biomasă și resturi din agricultură, viticultură, lemn degradat, deșeuri zootehnice și chiar deșeuri municipale și nămoluri de epurare”, se laudă Horneț.

Peleții din cuva care alimenrtează centrala

De câteva ore prima din cele trei centrale care vor deservi cartierul a fost instalată și a urcat deja apa la 80 de grade.

„De azi, cele patru sute de locuințe din cartier vor avea în calorifere agent termic produs aici. Sâmbătă e în plan să trimitem pe țeavă și apa caldă pentru robinete. Atunci, acest cartier va fi decuplat de la RAM, iar toate țevile și instalațiile vechi pe care le vedeți aici le vom tăia. Veniți săptămâna viitoare și-o să găsiți farmacie aici”, a adăugat Horneț

Vechea instalație de încălzire

În incinta centralei termice reabilitate vor funcționa trei arzătoare pe bază de peleți. Acestea vor intra în funcțiune succesiv, în funcție de temperatură.

„Cum e acum e suficient un cazan. La minus 20 de grade vor funcționa toate trei, pornesc automat. De fapt, totul e automat, e nevoie de un singur angajat care să pună peleții în cuvă și să ia cenușa”, a adăugat Horneț.

Câteva sute de metri de conductă (cu scăpări de apă caldă) care aduceau agent termic tocmai de la branșamentul de la podul Drăgăcii vor deveni inutile de sâmbătă, când cartierul Integral va fi decuplat de la RAM.

Iulian Horneț a fost adus la Buzău de C-tin Toma. Primarul a povestit la un post tv local că într-o vacanță la Cheile Grădiștei a descoperit, din întâmplare, sistemul pus la punct de inventatorul român.

„Sunt acolo mai multe hoteluri, restaurante, săli de sport și piscine, toate încălzite pe peleți. Am rămas plăcut surprins, iar când s-a pus problema ce facem cu cartierul Integral, pentru că acolo nu sunt trase gaze, mi-am adus aminte de Cheile Grădiștei. Am luat legătura cu domnul Horneț și, iată, acum, avem la Buzău prima astfel de centrală”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Premieră la Buzău. De azi a început să funcționeze

  • Pai Don Primarele nu puteai sa faci asta mai devreme. Noi saracii am bagat suta de milioane in gaze si o sa platim de ne uscam la gaze. Halal sa-ti fie si rusine pt. 300 lei pe gigacalorie

    Răspunde
  • Interesantă ideea, să vedem acum cum va trece proba practică din această iarnă.
    Dacă acele calcule se divedesc reale și nu simplu marketing, atunci soluția ar merge aplicată pe scară mai largă

    Răspunde
  • S-unt curios daca se aplica aceasta si in comune, adica la cetatenii ce nu au posibilitate sa isi cumpere lemna de foc.

    Răspunde
  • Grozavă soluție, în multe țări europene am văzut variante similare. Felicitări!

    Răspunde
  • Nu e asa de simplu, caci daca era s-ar fi aplicat peste tot.

    Treaba e ca in domeniul incalzirii cu peleti pretul materiei prime este foarte volatil, nu este reglementat (precum pretul gazelor naturale livrate populatiei si CET-urilor).

    Avem in Romania orase de munte care s-au incalzit cu centrale pe rumegus sau alte materiale lemnoase.
    Ei bine, din 2018 a explodat pretul la lemne, orice fel de lemne, lemne de foc, scandura, rumegus etc.
    Si s-au inchis termoficarile din astfel de orase:
    Vlahita (Covasna), Gheorghieni (CV), Intorsura Buzaului (CV), Vatra Dornei etc.

    Răspunde
  • Buna ziua locuitori ai Municipiului Buzau.
    Multumesc pentru comentarii.
    Combustibilul pentru centralele romanesti ecoHORNET se gaseste pe toate drumurile , sau mai precis pe toate santurile, in ograda, pe camp, in livezi si vii, in grajd dar si in casa. Acesti posmagi sunt gratis dar nu sunt muieti, ei trebuiesc granulati.
    Se pot face de fiecare dintre noi cu o investitie minima de circa 1500-2000 euro pentru o cantitate de 50 kg/h= 500 kg/zi= 60 tone/vara, se asigura incalzirea si apa calda de consum pentru 1 an la 12 case a 200 mp
    Obtineti astfel un combustibil care va reduce costul la 10 euro/MW. Daca vreti sa cumpara peletii: 100 euro/to = 20-25 euro/MW, 150 euro/to = 30-35 euro/MW, 200 euro/to – 40 euro/MW.
    Va spun de existenta aceastei energii de10 ani, iar cel mai curajos buzoian a fost d-ul Sofronie care in urma cu 5 ani si-a dotat casa si firma cu centrale ecoHORNET .
    ecoHORNET a montat in Romania peste 700 de echipamente pe peleti: centrale termice, arzatoare, generatoare de aer cald, tuburi radiante iar circa 6% dintre acestea sunt in jud. Buzau.
    Asociatiile de locatari pot beneficia de acest sistem de incalzire containerizat daca nu exista spatiu necesar.
    D-ul Ionita este suparat pe Primar, primul Primar din Romania care a avut curajul sa implemanteze tehnologii inovative, eficiente si ecologice care produc energie regenerabile din biomasa.
    D-le Ionita si eu sunt suparat si nu inteleg de ce lipseste la romani initiativa privata sau colectiva, a asociatiilor de locatari.
    Luati-va soarta in propriile maini si decideti precum cei 700 de utilizatori ecoHORNET sau a sutelor de utilizatori ce folosesc alte tipuri de echipamente pe peleti si nu va mai lasati exploatati energetic de marile corporatii din domeniu si nu mai traiti in saracia energetica a combustibilor fosili poluanti si scumpi sau a energiei primitive la fel de scumpa si la fel de poluanta.
    Biomasa este cea mai abundenta bogatie a Planetei, este o sursa reala de energie, este regenerabila, inepuizabila si impreuna cu energia salara, eoliana, hidro si geotermala poate asigura toata energia necesara progresului tehnologic si civilizatiei.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.