Prima amendă pentru așa ceva în Buzău! Iată video!

Polițiștii locali au început deja acțiunile pentru implementarea noului Regulament de Ordine și Curățenie din municipiu.

Conform acestuia persoanele care scuipă (inclusiv semințe) pe stradă vor fi amendate cu 500 de lei.

De asemenea, cu aceeași sumă vor fi sancționate persoanele care întind rufe la frontonul stradal, fie pe gard, culmi de rufe improvizate ori pe balcoane.

Astăzi, polițiștii locali au dictat prima amendă pentru întinderea de rufe pe gard, unei persoane care deși a fost avertizată zilele trecute, a continuat cu această practică.

Citește și articolul: Exclusiv. Încă un lot de autobuze sunt pe drum spre Buzău! Iată câte mai vin și de unde! Click AICI

„Evident că nu se va da amendă de prima dată. Însă, dacă persoana respectivă continuă cu această practică, și mai ales dacă o face ostentativ, se poate ajunge și la amendă. Pentru cei cu balcoane la stradă se pot cumpăra din comerț suporți de uscat rufe care au un metru înălțime. În acest fel rufele nu vor mi fi văzute din stradă”, a spus viceprimarul Ionuț Apostu, în urmă cu două săptămâni la aprobarea hotârârii de Consiliu Local.

Citește și articolul: Neagu nu va serba 1 decembrie la Buzău. Iată unde a fost invitat! Click AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Prima amendă pentru așa ceva în Buzău! Iată video!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.