Primar Mărăcineni: „Da, a fost 3 luni blocat…”

Veste bună, serialul „Gaze la Mărăcineni” se continuă și în 2021. Cu speranțe că în acest an se va turna ultimul episod. Și că urmăritorii vor avea parte de happy end.

Primarul Dumitru Constantin a recunoscut că au fost probleme vreme de 3 luni, dar că au fost depășite:

„Dragi locuitori, începem anul cu o veste bună! A fost reluată procedura de licitație pentru atribuirea lucrărilor de realizare a conductei ce va aduce GAZELE în comuna Mărăcineni. Într-adevăr, licitația a fost suspendată aproape trei luni, asta după ce unul dintre operatori a solicitat TRANS GAZ informații suplimentare despre lucrare. Până pe data de 29.01.2021 se vor depune ofertele, după care urmează o perioadă de 20 de zile de evaluare a ofertelor înscrise. Asta înseamnă că, pe la jumătatea lunii februarie, ar urma să avem un câștigător, iar lucrările mult așteptate pot începe!

Licitația va desemna firma care va executa lucrarea inginerească de trecere a conductei de gaze de la Vernești pe sub șoseaua Buzău – Brașov, calea ferată Nehoiașu, canalul energetic și râul Buzău până la Potoceni.

Discuție – pe teren – a primarului de la Mărăcineni cu reprezentanții Trans Gaz

La Potoceni se va instala un SRM (stația de reglare și măsurare), după care Distrigaz va desemna alte firme de instalații să realizeze rețeaua interioară din comună. De la Mărăcineni, o conductă va trece Câlnăul înspre Vadu Pașii.

Dacă Mărăcineniul va avea și rețea de gaze, atunci condițiile vor fi ca în orașul Buzău, iar transferul de locuitori din municipiu (de la apartament) către comună (casă și curte) va continua.

În fiecare an la Mărăcineni apar noi străzi cu vile ale buzoienilor mutați de la bloc

Citește și:

loading...

5 comentarii la „Primar Mărăcineni: „Da, a fost 3 luni blocat…”

  • Felicitari domnule primar la asa lucrare grea. Poate ii aratati si primarului de Lipia/Merei cum ati reusit ca dansul nu are expertiza necesara .Rusine ,,ca vrem gaze de mai bine de 10 ani si asta a fost promisiune de campanie electorala de acum 5 ani.

    Răspunde
  • Abureală…. de la Marius citire….mai bine Titele bagă gaze de la pompă…tot de la Marius citire…

    Răspunde
  • Buna seara si LA MULTI ANI proprietarului si tuturor cititorilor site-ului Buzoienii.ro !

    Dupa cum se vede, Maracineni e o comuna aflata intr-o continua dezvoltare (si extindere) ! Lucru cu care ma mandresc si care ma bucura mult pt. ca am originile si legaturi foarte stranse cu aceasta comuna.
    Ce vreau sa subliniez e ca PRINCIPALUL ROL in dezvoltarea acestei comune il are primarul C-TIN DUMITRU, singurul om capabil sa aduca dezvoltare si prosperitate comunei ! Un primar JOS PALARIA !!!

    Răspunde
  • Se tot baga gaze acolo. Citeste gușterul din Buzău, isi face casa acolo si plătește impozit si asa cresc veniturile celor înțelepți. Peste un an iar se baga gaze iar grupul de bucuroși se relocheaza de la apartament la casa pe pământ și sar cu impozitul la Titel. Si tot asa e o rețetă de succes. Felicitări ca le merge.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.