Primar: „Ne gândim la 150 de paturi. Trebuie înmulțit cu 500.000 de euro”

La recenta emisiune de la Campus Tv, primarul C-tin Toma a făcut o aproximare a costurilor Spitalului Municipal, prognozat a se construi în oraș:

„Ne gândim ca spitalul să aibă în jur de 150 de paturi. Trebuie înmulțit cu 500.000 de euro de pat. Iese pe undeva pe la 75 de milioane de euro. E o sumă uriașă, pe care Primăria Buzău nu și-o permite. Dar vom căuta să atragem finanțare europeană”

Toma: „Căutăm bani, urgent, pentru studiul de fezabilitate”

„Avem bugetul pe 2022 făcut, e în dezbatere publică. Dar o să văd ce pot să scot de acolo, de unde pot să reduc din bani, pentru a găsi finanțare și să dăm repede drumul la studiul de fezabilitate pentru spitalul municipal. Suntem contratimp, va fi o concurență acerbă, U.E. va finanța construcția a 7-8 spitale noi în România. Vă dați seama, suntem în concurență cu alte orașe și județe, trebuie să avem un proiect gata în timp scurt și care să fie și foarte bun”, a adăugat primarul.

„Am găsit un teren care s-ar preta pentru așa ceva. De fapt, avem vreo patru variante, dar una îmi face cu ochiul mai mult. E un teren care aparține municipalității, câștigăm timp. Dacă luam teren de la altcineva pierdeam timp prețios, procedura e foarte greoaie în România. Trebuie să ne grăbim, să depunem repede proiectul ca să luăm bani europeni, concurența e acerbă”

Realizarea Spitalului Municipal ar fi cea mai mare investiție din orașul Buzău de după 1989 cel puțin.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Primar: „Ne gândim la 150 de paturi. Trebuie înmulțit cu 500.000 de euro”

  • Desființați Direcția poliție locală și veți face rost de bani, domnule Toma!

    Răspunde
  • sper sa se stabileasca un standard vizavi de constructia de spitale astfel incat sa nu se manance bani cu niste constructii dubioase.

    vezi asociatia Daruieste Viata si spitalul construit in Bucuresti de la 0.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.