Primar: „A fost până la Suceava cu marfă!”. Fănel: „Ba n-am fost, e o minciună”

El e Fănel, 30 de ani, comerciant de legume din satul Râmnicelu. E considerat pacientul zero, precum celebrul „Comitet” din cart. Poștă. Fănel a primul om din Râmnicelu testat pozitiv cu coromavirus.

Cum a luat Fănel corona ?

„Le-a recunoscut unor fete, de la noi, că a fost cu marfă la Suceava. Nouă ne-a spus că a fost la pescuit, că i s-au încurcat undițele, că a intrat în apa rece și de acolo a răcit. Dar, cel mai probabil de la Suceava a luat virusul, întâmplarea cu pescuitul n-are nicio importanță”, a spus astăzi primarul Dumitru Stanciu.

Fănel neagă

„Nu-i adevărat. N-am fost la Suceava cu marfă, nici înainte de Paște, nici după. Nu știu de ce domnul primar spune asta”, ne-a transmis Fănel.

Toată familia, posibil și vecinii

Fănel a fost testat pozitiv la spitalul din Focșani, unde a ajuns pentru niște dureri la spate după o răceală puternică în urma căreia a stat mai bine de o săptămână la pat (posibil, infecția cu coronavirus). Ulterior, DSP Buzău i-a testat întreaga familie. Soția și cei trei copii, plus tatăl și mama lui Fănel au ieșit pozitiv (deși asimptomatici) și au fost transferați la spitalul din Rm. Sărat.

S-a ajuns, sâmbătă dimineața, până la măsura extremă a carantinării întregului sat, de aproape trei mii de suflete, după ce contacții familiei Ibriși au refuzat testarea și autoizolarea.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

6 comentarii la „Primar: „A fost până la Suceava cu marfă!”. Fănel: „Ba n-am fost, e o minciună”

  • Ati găsit rasa asta mai slaba și va folosiți de ea, oameni fără carte, fără posibilitatea de a face vâlvă…bravo…de ajutorul european ptr zone roșii, carantinte de ce nu scrie nimeni ?!

  • Care rasa slaba domnule ion ? Rasa asta era sa-i linseze pe cei veniti sa recolteze probe pentru a vedea daca e cazul sau nu sa se impuna carantina. Nu au vrut sa colaboreze sub nici o forma si ca urmare – carantina. Daca stii tu ceva despre ajutorul pentru zone rosii descrie pe larg aici sa vada toata lumea.

  • Cand scrii un articol, te si documentezi, familia se numeste “Ibris”

  • Fanel are patru conturi de facebook. Toate apar cu „Ibriși”.

  • Vezi ca te-ai documentat si in urmatorul articol ai scris corect? Daca identificarea persoanelor o faci de pe conturile de fb…e grav

  • Cine dracu are incredere in ce spun rromii ????Astia mint cum respira!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.