Primarul blocat, vicele salvat de „sacrificiul” lui nea Petrică

Situație politică tensionată la conducerea Primăriei Vadu Pașii.
Executivul, adică primarul Gh. Firon și vicele Cristi Georgescu, ambii de la PNL, s-au trezit deodată, în ședința de ieri, fără susținerea Consiliului Local.
PNL, cu cinci consilieri, a ajuns de la putere în opoziție, după ce ALDE (4 consilieri) a atras de partea sa PSD (3 consilieri) și UNPR (2 consilieri). De notat că în tabăra ALDE-PSD -UNPR a jucat și un consilier PNL, aflat în procedură de excludere.
Vicele salvat de nea Petrică
Noua putere din Consiliul Local V. Pașii, în fruntea căreia se află fostul viceprimar Nicolae Chijer, a încercat în ședința de ieri să preia postul de viceprimar. În acest sens pe ordinea de zi s-a promovat proiectul suplimentar de demitere a actualului vice – Cristi Georgescu (PNL) – vezi foto mai jos.

Pentru a trece era nevoie de votul a două-treimi din consiliul local, adică de 10 voturi din 15. Manevra a fost ratată la mustață, după ce unul dintre consilierii UNPR, Petrică Voinea, s-a „sacrificat”, părăsind sala de ședințe. Petrică Voinea riscă acum să fie exclus din UNPR și din Consiliul Local. Georgescu a rămas la mustață viceprimar, probabil doar până la viitoarea ședință.
Firon blocat
Confruntați cu situația potrivnică, consilierii PNL în frunte cu primarul Firon au părăsit ședința Consiliului Local, motivând nelegalitatea proiectului de demitere a viceprimarului.
„Trebuie să existe motive temeinice de schimbare a unui viceprimar, nu doar zicerea interesată a unora „să-l dăm jos p-ăsta, ca să punem pe altul mai bun”. Apoi, proiectul trebuie să treacă mai întâi prin comisii, să urmeze cursul legal. De-asta am părăsit sala”, a explicat primarul Firon.
După ieșirea peneliștilor din sală, noua majoritate a respins toate proiectele promovate de primar, din care cel mai important era înființarea serviciului propriu de salubrizare al comunei – în condițiile în care contractul cu RER expiră la 1 septembrie.

Pentru Firon ultimul an de mandat se anunță cel mai dificil. Trebuie să administreze comuna – cea mai mare din județ ca populație – cu un Consiliu Local ostil.
Vom reveni.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Politicieni de doi bani. Așa se întâmplă când interesele comunității care i-au ales sunt pe planul doi. Ce contează câte a făcut un ales, contează că nu este din coaliția care deține vremelnic puterea.
Interesul personal, dar și cel de grup, sunt mai puternice decât interesul general al comunității.
Nu a făcut nimic bun cu asfaltările. A asfaltat doar străzile care a dorit după interes, adică voturi. Și taie pomii din curțile oamenilor…. de răzbunare. Mare activitate!
Eu nu sunt din comuna dar este cel mai bun primar pe care la avut comuna Vadu Pasii….pe cine vreti domnilor primar???pe Chijer!????…ala nu a facut si nu va face nimic pt comuna numai pt interes propriu.Voi nu va lasati pana nu gresiti si pana nu va ardeti!asa cum o tara este vanduta si indatorata pe generatii intregi de acum inainte,numai votand ca prostii PSD…
Mi se pare o tampenie sa exista opozitie opozanta!
Chiar de esti in opozitie, voteaza proiectele care-i vizeaza direct pe locuitori!nu te opune ca sa ai motiv sa spui la alegeri”nu a facut primarul nu stiu ce,facem noi…”
Rusine!