Primarul C-tin Toma, anunț despre șoseaua de pe digul Buzăului – Centura de Est. Veste bună pentru buzoieni

Drumul peste dig văzut de pe podul de la Mărăcineni

Proiectul asfaltării șoselei de pe digul Buzăului și chiar a înființării Centurii de Est a Buzăului prinde contur.

După zeci de ani de așteptări, în care drumul a fost făcut praf de tirurile și camioanele care îl traversează, recent s-au făcut primii pași înainte.

Contribuții importante au primarul C-tin Toma, vicepremierul Marcel Ciolacu și Felix Stroe, buzoian la origini, în prezent ministru al Transporturilor.

„Guvernul a alocat bani pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate. E un mare pas înainte. Pe lângă aportul cunoscut al domnului Ciolacu, ajutor ne-a dat și Felix Stroe, ministrul Transporturilor. E buzoian de loc, a făcut Hasdeul, după care a plecat la Constanța la Institutul de Marină. A fost apoi și comandant de navă. Știe bine situația, a acceptat includerea acestei șosele de centură în proiectul mai amplu în care se va face și podul peste Dunăre dintre Brăila și Măcin înspre Tulcea”, a anunțat Toma.

Citește și articolul: Brebeanu dărâmă gardul dinspre Kaufland și saloanele de nunți

Un capăt al Șoselei de Centură este podul de la Mărăcineni, iar celălalt urmează a fi stabilit în urma studiului de fezabilitate. Există două variante. Fie ca șoseaua să ajungă la Șoseaua Brăilei în dreptul Metalurgica, fie să ocolească Metalurgica și să ajungă pe DN2B în dreptul Avicola.

„O problemă  a acestei șosele o constituie întâlnirea cu calea ferată Buzău – Rm. Sărat. Și aici există două variante. Fie trecerea pe sub primul arc al podului ferovier de la V. Pașii, fie construirea unui pod rutier peste calea ferată. Și acest lucru va fi hotărât prin studiul de fezabilitate”.

Asfaltarea șoselei de peste dig va ajuta și proiectul primăriei de dezvoltare a zonei cuprinse între fosta groapă de gunoi a orașului, capătul parcului Tineretului și strada Primăverii.

Citește și articolul: S-a făcut încă un pas pentru deschiderea viitorului Kaufland din Bariera Ploiești. Iată ultimele fotografii de la fața locului!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.