Primarul Chișinăului e la Buzău pt. a semna acordul cu Emanoil Neagu

Moment istoric, azi, pentru Județul Buzău.

Într-o ședință extraordinară a CJ Buzău (ora 10.30), Emanoil Neagu și Ion Ceban, primarul mun. Chișinău, vor semna acordul de colaborare.

Mai exact, Județul Buzău se va „înfrăți” cu unul din cele cinci sectoare ale Chișinăului, e vorba de sectorul Botanica (reprezentat la Buzău de pretorul Diana Guba).

Sectorul Botanica are o populație estimată la 220 de mii de locuitori și este situat în partea de sud-est a Chișinăului.

Toponimicul „Botanica” s-a afirmat datorită influenței Școlii de Horticultură fondată în anul 1842.

Această instituție a contribuit la înființarea în Basarabia a primului parc dendrologic sub denumirea „Grădina Engleză”, localnicii denumind-o „Gradina Botanică”. Ulterior, acest prototip de „parc botanic” a inspirat realizarea mai multor parcuri și grădini publice.

A treia înfrățire a Jud. Buzău după Soroca și Dubăsari

În 2019, CJ Buzău a semnat, dincolo de Prut (și chiar de Nistru) acordul de înfrățire cu Raionul Dubăsari (vezi foto mai sus).

Anterior, Buzăul devenise frate cu Raionul Soroca, față de care județul și orașul Buzău are cea mai strânsă legătură.

Emanoil Neagu: „Propun Consiliului Județean Buzău – consecvent politicii sale publice exprimate de extindere a cooperării cu Unități Administrativ-Teritoriale/Autorități locale din Republica Moldova, perfectarea unui Acord de Cooperare cu Sectorul Botanica al Municipiului Chișinău.

Acordurile de cooperare încheiate au permis părților semnatare să dezvolte colaborări în domeniul educației, culturii, turismului și sănătății în scopul susținerii românilor de peste Prut în păstrarea identității naționale și dezvoltării economico-sociale”

Foto: Neagu în martie 2019 semnând acordul de înfrățire cu Dubăsari

Vezi mai jos acordul ce se va semna azi (CLICK pe săgeată pentru pagina următoare).

ACORD-COOPERARE-Buzau-Chisinau

Citește și:

loading...

6 comentarii la „Primarul Chișinăului e la Buzău pt. a semna acordul cu Emanoil Neagu

  • Saracii tot la saraci trag, de ce este nevoie de vrajeala asta, toti suntem romani, ne tragem din aceiasi radacina. Neagu sa ne lase cu vrajeala.

  • Bună ziua! In conditiile in care, și asa suntem săraci, cu infrastructură la pământ, ne dam zmei că avem „n” programe /proiecte etc etc… Cheltuim sume de bani in alta țară, desi nu avem nici pt noi cum e o vorbă! Care sunt avantajele Buzăului prin această „înfrățire”??? Aveam respect pt Neagu, acum nu stiu ce sa mai cred… Sincer…
    Cu deosebit respect Nelu Vasilache!

  • Se înfrățește un județ (Buzău) cu un … sector din Chișinău ?!? Bizar! Nu ar trebui să fie entități similare?!?

    De ce nu se înfrățește sectorul ăla din Chișinău cu un cartier din Buzău, să zicem Simileasca?

  • Cum ramane cu asocierea dintre Iv Ceban si Igor Dodon??? Se stie clar ca sursele de finantare ale PSRM, partidul celor doi, au radacini serioase in Federatia Rusa. Parca marsaluiam spre Vest…
    Intreb si eu…

  • @Soljenitin parca Neagu e vestic… 🙂

  • O treabă bună. Înfrățire, unire, știre… e. Facem.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.