Primarul de la Galați, mai curajos decât Toma

Ăsta e omul. Curajos. Se numește Ionuț Pucheanu și a fost ales la doar 34 (!) de ani primarul Galațiului.

Pentru că se bucura de un capital mare de simpatie (probabil și datorită tinereții) Pucheanu a decis anul trecut să închidă „RAM”-ul de la Galați. Adică a și făcut, nu doar a zis.

A cumpărat anul trecut centrale la toate școlile, liceele și grădinițele din oraș și a pus cruce astă toamnă sistemului centralizat.

Pucheanu a suportat în toamna și iarna 2018-2019 sudălmile gălățenilor branșați la „RAM”-ul lor, dar acum – primăvara – a scăpat de belea.

Niciun gălățean n-a murit de frig în apartament, iar din 2019 a salvat orașul Galați de tributul ce însemna milioane de euro în fiecare an pentru plata subvenției.

Înaintea lui Pucheanu de la Galați, la fel au procedat și alți primari din partea asta de țară, de la Brăila, Slobozia și Târgoviște. Nici p-acolo n-a murit nimeni de frig, cum se vaită unii pe la Buzău.

Scăpați de belea, edilii din aceste municipii pot investi toți banii comunității pentru dezvoltarea, modernizarea și înfrumusețarea orașelor.

Pucheanu de la Galați și alții ca el n-au însănătoșit doar bugetele municipiilor, dar și mințile locuitorilor.

I-au dezvățat pe localnici de la a mai sta cu mâna întinsă după tot felul de ajutoare (subvenție la căldură, gratuitate la autobuz etc.), iar când vor fi alegeri nu-l vor mai vota pe ăla de dă pomană, ci pe ăla de-i mai deștept și muncitor – care vine cu proiecte de dezvoltare a orașului.

Ce face Buzăul ?

La Buzău e mai greu. Pe lângă faptul că armata de milogi (care cer ca subvenția să fie cât mai mare) e numeroasă, mai sunt și o droaie de politicieni obișnuiți să câștige voturile facil, dând de pomană (din banii altora) și fără a mai fi nevoiți – în acest fel – să gândească proiecte pentru oraș și să muncească pentru a le pune în aplicare.

Primarul de la Buzău a dat și el semne de curaj anul trecut și a amenințat că va tăia subvenția. Dar pomanagiii au făcut scandal, asmuțiți e drept de politicienii și ziariștii „boșcodiți” în timp. Toma a cedat și a făcut (un alt) împrumut de 145 de miliarde de lei vechi pentru subvenția la căldură.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest an, dar pare că istoria se va repeta, mai ales că e și an electoral.

Atenție! Gigacaloria produsă de centrala de apartament costă 250 de lei, iar cea de la RAM Buzău va fi de la 1 aprilie, după o nouă majorare, 535 de lei!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

17 comentarii la „Primarul de la Galați, mai curajos decât Toma

  • Daca se inchide Ram-ul, sute de paraziti nu vor mai avea pe cine sa capuseze. Asta-i problema reala si nu incalzirea buzoienilor. Îi doare la bascheti pe ei de caldura. Ei vor doar ceva de capusat .

  • Întâi să simplifice debrasarea. Sa fie o înștiințare a RAM ului ca renunți la serviciile lor și atât

  • O sa fie capusati de firmele care instaleaza centrale , de Engie, etc… Eu nu vreau subventie de la cei imbogatiti peste noapte din furtisaguri, eu vreau caldura in sistem centralizat pe care sa o platesc la pretul de productie. Daca altii au furat sau au avut amici care le-au instalat centrala, foarte bine, nu vreau banii lor (oricum astia care se vaita ca din banii lor se plateste subventia la RAM sunt ori datornici la bugetul local, bugetul de stat, ori handicapati in sensul ca au dat spaga pentru un certificat de handicap si acum primesc banii mei in buzunare :pensie handicap, insotitor, gratuitati, etc si tot ei tipa cu nesimtire ca imi platesc subventia… )

  • Mai ăștia cu centrala, stati in case ca ursii polari fara sa porniti centrala, va incalziti la tevile care va trec prin apartament si pe care mintiti ca le-ati izolat si pe urma va vaitati ca sunteti cinstiti si ca va fura cei de la RAM. Voi ne furati pe noi. Scapatatilor saraci cu duhul

  • Pentru Adan :
    250 lei gazele in lunile de iarna,cu centrala pe gaz, pentru 4 camere,85 mp utili.Nu am țevi de la RAM care trec prin apartament.

  • Da Adane, oi avea și tu dreptate, în felul tău. Dar ăia fără țevi prin casa ce mai fac, ei cum naiba se mai încălzesc și de la ce? Pe cine sa fure mai pomanagiu prăpădit, milog beneficiar de subvenții nemeritate! Câți ani ți-om fi plătit noi, ăștia cu centrale, căldura din calorifere ? Hoțul strigă hoții…

  • 2 tevi, 2,5 metri lungime fiecare, 150 lei in ianuarie, 100 in februarie, intr-un spatiu comercial de 25m2.
    Nu vreau caldura de la RAM!!!!
    in comparatie, la apartament cu 4 camere, in care locuim, aproximativ 300 lei lunar, factura la gaze!

  • Eu sunt din Galati si nu e chiar asa cum spuneti in articol.. Sunt multi oameni care nu isi permit centrale si cu aia 3000 de lei pe care ii da primaria, umbli 1000 de ani..si cand au fonduri iti da banii.. La apartamentele unde primaria e proprietar, s.au batut cu pumnii in piept ca asigura centralele si tot ce tin de ele… In realitate, primaria a venit doar cu centrala si racordul la gaze.. Pt acte iar umbli 1000 de ani..pe la gaze, firma de centrale si primarie, ca in final sa iti spuna ca ei atat fac, monteaza centrala si racordeaza la gaz..restul ne priveste… Adica inca 2500 lei pe care trebuie sa.i scoatem noi din buzunar… Minciuni marca PSD!

  • Căldura unora dintre noi e dependentă de … ” căldurile ” altora… Interesu poartă fesu ! Nu știe nimeni la ce sacrificii mi-am supus familia – cu certuri și tot tacâmul – ca să-mi instalez centrala proprie…. Acum însă pot spune că se merită cu vârf și îndesat . Iar acolo unde sunt cazuri sociale dramatice și … REALE – Primăria ar putea ajuta cu o subvenție – așa cum au procedat alții – tot PSD-iști – din țară !

  • Pingback:

  • Boscodeala a schimbat toata infrastructura sistemului de incalzire.Pierderile pe retea sunt aproape ,,0”.RAM-ul foloseste la incalzire agent termic reziduu de la producerea energiei electrice!Teoretic ar trebui sa coste putin,aburul respectiv fiind platit odata!Decat sa fie eliberat in aer,trece in tevile RAM.In municipiile enumerate in articol,reteaua de incalzire era veche(la fel ca in Bucuresti)Bineinteles ca mai bine a fost sa se renunte la incalzirea centralizata acolo.Buzaul plateste tevile ingropate,cred ca si azi,iar acum renunta la ele…Bosco si-a tras partea atunci, acum Toma prin cumpararea centralelor…Exemplul din Oradea de ce nu-l mediatizati?Afacerea seamana cu schimbatul bordurilor…

  • Pingback:

  • Nu-i vorba de curaj!Mai degraba corectitudine!S-au enumerat niste orase care au renuntat la incalzirea centralizata.Cred ca au procedat corect,daca aveau reteaua degradata.Decat s-o schimbi, mai bine renunti la ea.Ar trebui luat ca exemplu municipiul Oradea!In Buzau e alta situatie!Bosco, a inlocuit toata reteaua, cu bani pe care cred ca primaria plateste si acum,cu tevi din Suedia parca,si are pierderi mici.Agentul termic e reziduu provenit de la producerea energiei electrice,deci a fost platit odata!Decat sa iasa in atmosfera,e directionat pe conductele RAM.Pierderile trebuie cautate in resursele umane!Daca s-ar injumatatii din personalul TESA atunci s-ar injumatatii si pretul gigacaloriei!Sistemul managerial ar trebui regandit!Dar cine s-o faca?…

  • Nu a rezolvat nimic. A lăsat în frig FOARTE MULTE familii care nu-și permit centrală.

  • Toate centralele astea mult laudate elimina reziduurile in aerul pe care il respiram fiecare dintre noi. O sa platim mai putin si o sa murim mai repede. Buna afacere!

  • Pai combustibilul,nu e gaz?Ce fum rezulta din arderea gazului?Acelasi ca si la centralele individuale!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.