Primarul le-a spus azi jurnaliștilor de ce

Primarul C-tin Toma n-a semnat, așa cum au făcut alți 40 de primari din județ, scrisoarea de susținere a prefectului Carmen Ichim.

E drept, scrisoarea n-a avut vreo consecință, Carmen Ichim fiind deja înlocuită la momentul întocmirii ei.

Astăzi, primarul Toma a admis că e nițel supărat pe dna Ichim și a prezentat două motive.

A) „Cred că am fost singurul primar de oraș mare din țară care nu le-a putut vorbi cetățenilor de Ziua Națională. Meritam acest drept, m-am zbătut pentru refacerea Căii Eroilor, a Cimitirului și a Bisericii Eroilor, care sunt probabil cele mai frumoase din țară. În plus, în acest an am bătut la poarta TVR pentru a transmite în direct parada de la Buzău și am reușit. Dna Ichim a luat decizia fără a mă întreba și pe mine”

Toma: „Cred că era normal să le vorbească buzoienilor și șeful armatei, și domnul Neagu de la CJ, inclusiv dânsa, ca prefect al Buzăului”

B) „Cred că dna Ichim s-a pripit când a făcut afirmația că „noul sistem de încălzire centralizată din Buzău e o improvizație”. Dacă nu luam în aprilie deciziile care trebuiau luate, acum buzoienii și școlile din Buzău n-ar fi avut căldură deloc. Inoportună a fost și prezența dânsei la centrala din Dorobanți. Probabil, fără să vrea, i-a stârnit în plus pe cei nemulțumiți de acolo.

Deși nu a spus-o public, e posibil ca primarul să fi fost deranjat și de faptul că n-a fost invitat de Carmen Ichim la conferința de presă în care și-a luat la revedere. Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău, a fost invitat.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

9 comentarii la „Primarul le-a spus azi jurnaliștilor de ce

  • Mda, domnul Tona chiar merita invitat de 1 Decembrie, infrumusetarea Caii Eroilor si a zonelor adiacente sunt printre primele realizari ale sale si inceputul schimbarii in bine a Buzaului dupa multi ani de boscodism si barlism care au distrus orasul.

  • Asa mult ma intereseaza de ce Toma e suparat pe Ichim……hai dom’le, terminati cu barfele ieftine!

  • Nitel… ce exprimare rurala…
    De ce trebuia sa vorbeasca verzi si uscate Toma, sa stea oamenii in frig degeaba la 1 decembrie.
    Nu mai intereseaza pe nimeni discursurile, indiferent cine le sustine

  • Dl Toma trece la Pro Romania, se negociază intens, este o chestiune de saptamani

  • Foarte urat ca iese cu atacuri acum cand nu mai e in functie. Barbatesc gest!

  • Dar oare noi restul prostimii care suntem suparati pe primar pt multele neplacute noua facute la foc,continuu…nu avem voie sa ne suparam?
    Domnule reporter, nu puteti fave un articol si despre acest aspect?
    A chema presa si a te plange ca prefecta nu te-a vrut si nu te-a invitat e ca si cum iti speli rufele in public.
    Asa ca…ei doi trebuiau sa se intrevada separat sa discute si punct. Acum isi trimit sageti inutil.
    Doamna este o doamnă și punct.
    Multumesc

  • Auras, madam Ichim-cel mai bun prefect, cum ai numit-o deunăzi, a jucat puțin pe două fronturi, pentru păstrarea funcției şi a privilegiilor, dând un semnal prin acest gest că este de partea poporului! Neieşindu-i jocul ieftin ne anunță acum că se va înscrie la PSD! Acum te întreb, mai rămâne cel mai bun prefect? Doamna are de altfel şi un profesor bun!

  • Nu e cu nimic supărat, dimpotriva, pe platoul de la Dacia răsuna muzica de bucurie!.

  • Daca ramane fara serviciu acum cand a fost schimbata din functia de Prefect si nu mai este repusa in functia de director acolo unde a mai lucrat,ii recomand sa se angajeze la unitatea militara din Crang!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.