Mai vrea sau nu un nou mandat ? Iată ultima declarație a lui Toma


În două emisiuni consecutive la televiziunile locale, primarul C-tin Toma a vorbit în premieră despre posibilitatea de a candida pentru un nou mandat.

Asta, după ce, imediat după câștigarea alegerilor de primar exprimase opinia că „voi sta doar un mandat. Voi schimba în patru ani fața acestui oraș și apoi voi pleca”.

„Da, pot să vă spun acum, în premieră, că mă gândesc la posibilitatea de a candida pentru un nou mandat. Ar fi bine să mai am un mandat pentru că, din cauza birocrației, lucrurile merg încă încet. Pe 22 septembrie am împlinit un an și trei luni de la preluarea mandatului. A trecut atât de repede, nici nu mi-am dat seama. La ritmul alert de lucru pe care mi l-am impus, abia acum am început să mă dezmeticesc. Din păcate, în primul an 40-50% din timp mi l-am ocupat pentru a rezolva probleme din trecut. Pot spune că înainte estimam doar la 5% din dificultățile cu care m-am confruntat în primărie. Acum, sunt încurajat în a spune că mi-aș dori un al doilea mandat și din mesajele pe care le primesc de la buzoieni. Din ce în ce mai multă lume începe să fie mulțumită”, a spus Toma la Campus Tv.

Citește și articolul: Gata, de azi, se face ordine! Samsarii de mașini au îmbulinat-o!

Primarul Toma s-a referit în ultimele zile și la mesajele pe care i le transmit buzoienii.

„Să le luăm pe rând. Cele pozitive, încurajatoare, îmi dau puterea și energia de care am nevoie pentru a merge mai departe. Uite, iar m-am emoționat. Dar, la fel de utile îmi sunt și cele critice. Le mulțumesc și lor. Mă mobilizează, mă ambiționează să lucrez mai mult și mai bine. Eu chiar am venit la primărie să fac lucruri, să schimb fața acestui oraș. Nu vreau să-i păcălesc pe buzoieni, să le spun lucruri frumoase, dar în esență să nu fac mai nimic”, a mai spus primarul.

Pentru obținerea unui nou mandat, C-tin Toma pare să aibă în acest moment inclusiv susținerea șefului PSD Buzău, Marcel Ciolacu. Într-un mesaj lapidar, Ciolacu s-a limitat a spune:

„E clar că domnul Toma are nevoie de două mandate pentru a face tot ce și-a propus”.

Citește și articolul: Toma, anunț care îi privește pe pensionari

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Mai vrea sau nu un nou mandat ? Iată ultima declarație a lui Toma

  • Cea mai mare opozitie o va avea chiar din sanul psd ului! Nu vezi domnu ziarist…2-3 like uri amarate! Plus ca Apostu se vede si el primar! Daca de acum inainte PNL va respecta linia impusa de Ionescu….Toma nici macar mandatul asta nu il va mai termina!

  • Aici nu este vorba de like-uri. Da dovada de un primar bun gospodar. A schimbat imaginea orasului in bine. A facut ceea ce nu a facut Boscodeala in 20 ani. Merita un al doilea mandat.

  • Domnule primar, stiu ca cititi acest blog. Am fost total scarbit de timpul pe care boscodeala mi l-a irosit prin inactiunea sa, nu am votat LA alegerile locale in ultimii 12 ani dar dumneavoastra aveti votul meu. Va urez putere due munca si sa va mentineti coloana vertebrala dreapta!

  • Eu nu am fost la vot, din cauza politicienilor care m-au scarbit.Dar dvs m-ati convins sa va votez la urmatoarele alegeri.Va doresc sanatate multa, si sa nu ne dezamagiti!

  • Pingback:

  • da! si eu voi vota pentru inca un mandat. Se vede ca incepe schimbarea in bine a orasului nostru. Putere de munca Domnule primar! aveti sprijinul majoritatii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.