Primarul Toma i-a cerut să se ocupe din nou de echipele de handbal și fotbal

Veste bună pentru SCM Gloria. După două luni și jumătate de la momentul demisiei, Cristi Ceaușel revine oficial la Gloria.

„Creierul” – devenit din aprilie șeful Direcției Economice din Primărie – a fost rugat de primarul C-tin Toma să se ocupe (din nou) și de clubul sportiv. Astfel că acesta va redeveni membru în Consiliul Director.

Ceaușel, un tip echilibrat și cu expertiză, a fost unul din oamenii de bază din echipa cu care Toma a venit la primărie. S-a întâmplat ca pe lângă economie să se priceapă și la sport

Ceaușel a fost chemat să ajute acum clubul într-un moment mai dificil.

Echipa de handbal fete va participa în cupele europene, epidemia de coronavirus impune măsuri dificil de implementat, bugetul clubului s-a redus, iar în privința echipei de fotbal trebuie găsită formula juridică prin care să poată fi atacată promovarea.

Ceaușel (alături de cuplul Mihăilă – R. Ilie) a pus umărul la prima calificare a unui club sportiv buzoian într-o cupă europeană

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

Un comentariu la „Primarul Toma i-a cerut să se ocupe din nou de echipele de handbal și fotbal

  • Buna ziua,
    Dl Auras, ce stire bomba, imi vine sa rad, sincer, acest domn Ceausel, o fi el expert in economie, dar mai lasa-ti praful asta in ochi ca ar fi un mare expert in sport, ce naiba , doar vedem si noi ca mocirla politica, favoritismele, sunt la ele acasa. Cristi Ceausel, care se crede mare specialist in fotbal, dar care primul lucru care il face cand este vorba de fotbal il suna pe Dl Bodescu vulcanizare )dar uita ca performanta se face cu profesionisti, iar numirile pe anumite functii sportive , se fac pentru experienta, competenta si profesionalism, nu doar ca asa vrea partidul, sau cine stie ce senator..Am avut exemplu f bun, cu numirea acestui om Timis, pus in functie la comanda unui senator, mai stim si noi cine, care a fost un dezastru din toate punctele de vedere, sau acest domn Lupu, care nu a fost si nu este decat unealta, sifonul domnului Bodescu vulcanizare si putin secu. Sunt cat se poate de impartial, nu simpatizez cu nici o persoana, pur si simplu vorbesc din postura unui om care iubeste fotbalul buzoian…Ma doare sufetul in calitate de buzoian, sa vad cum la acest club sunt persoane in anumite functii care nu au nici o treaba cu fotbalul de performanta, care nu au si nici nu au avut tangenta macar cu acest club.Oare oameni ca Soare, Paveliuc,nu puteau sa aiba un loc la acest club?Sa nu mai spun de Dl Pufi Stoian, fost mare portar al Buzaului., manager de companie 18 ani, cunoscut impresar la nivel mare, om f bine pregatit in acest domeniu, cu conexiuni in toata Europa, care acum face performanta la un club de afara.Este rusinos din partea celor care au decis ca astfel de oameni sa nu fie cooptati in cadrul clubului pe probleme sportive, mai ales ca sunt buzoieni de ai nostri. Poate acest economist Cristi Ceausel,va intelege sa mai termine cu telefoanele catre Dl Bodescu vulcanizare cand este vorba de a numi pe cineva in cadrul clubului,pentru ca acest domn Bodescu, nu este buricul pamantului,nici vreun mare specialist in fotbal, si nici vreo eminenta cenusie,stim si noi prin ce imprejurari si jocuri de culise a ajuns acolo unde este .Mai stim si noi cum acest domn Cazan a ajuns presedinte de club, de rasul lumii. Acest pensionar apevist, Cazan, pe functia de presedinte al clubului, oare chiar asa de prosti ne ia?mai si spune public ca si-a depus cv-ul la primarie ca un simplu cetatean, si in urma interviului a fost numit in aceasta functie,Nici macar nu a fost facut public la aceea vreme scoaterea la concurs acestui post,am verificat.Poate vorbeste cu cu cei de la gradinta , nici aia nu il cred.Normal ca a fost la asa zisul interviu,care deja era aranajat, doar el era singurul candidat.De aceea a fost numit si interimar , pt ca nu avea experienta manageriala in sport, si culmea,se batea cap in cap cu fisa postului, si ce sa vezi, primaria a inghetat postul pt 6 luni -1 an ,cat trecea interimatul acestui apevist sa poata indeplini conditiile legale sa fie angajat legal.Iar cand postul a fost scos la concurs din nou, ca de , asa este legal si sa vada lumea, tot el saracul a fost singurul care sa prezentat.Dl Auras, praful asta de pulbere aruncat in ochii,cu asa zisa actuala conducere, este doar de fatada si pt acei oameni care nu cunosc si nu stiu si alte jocuri urate de culise care se fac cu punerea in functii pe anumite posturi.Si va pot enumera mult mai multe jocuri de culise si cum se fac numirile, dar sincer???IMI ESTE SCARBA , JENA DE CEEA CE SE INTAMPLA.
    Daca sunteti asa de corect, impartial, oare de ce nu faceti si articole cu fosti mari jucatori ai Gloriei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.