Primarul Toma: „Vom face acest lucru pentru el! Merită!”
Această practică a început o dată cu primele două decese ale militarilor buzoieni în Afganistan.
În aprilie, cu câteva zile înainte de a se împlini un an de la trecerea lor în neființă, două străzi din cartierul Dorobanți au primit numele slt (p.m.) Adrian Vizireanu și slt (p.m.) Iulian Dumitrescu.
Primarul C-tin Toma a anunțat ieri că va propune consilierilor locali ca și Mădălin Stoica să primească același tip de recunoaștere:
„Cu prima ocazie, le voi propune consilierilor ca Mădălin Stoica să fie numit Cetățean de Onoare al orașului Buzău. De asemenea, o stradă din Buzău, din cele nebotezate până acum, va primi numele Mădălin Stoica. E un mic gest de apreciere și recunoștință pentru sacrificiul său. Merită acest lucru. Am participat la funeraliile sale, e o mare tragedie pentru familie, vom încerca să ajutăm și noi cu ce putem”, a anunțat primarul Toma.
Citește și articolul: Mulți buzoieni vor fi triști. Clădire importantă din Buzău, demolată acum
Cel mai probabil se va alege ca una dintre aleile apropiate blocului din cartierul Micro V, din apropierea școlii nr 16 (Ion Creangă) să poarte numele eroului buzoian.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.